Creditele au egalat în mai nivelul de dinainte de criză
- Departamentul Eveniment
- 3 iulie 2015, 00:02
Băncile din România au acordat, în luna mai, credite noi în valoare totală de aproximativ 5,1 miliarde de lei, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Cifrele indică cel mai mare volum de credite acordat într- o singură lună, din anul 2008 până în prezent, așadar de la începutul crizei.
Creștere cu 55% de la o lună la alta
Comparativ cu luna precedentă, în mai 2015, volumul creditelor nou acordate a crescut cu peste 55%, de la 3,27 miliarde de lei în aprilie 2015. Cu un an în urmă, respectiv în luna mai 2014, volumul creditelor noi s-a situat aproape la jumătate faţă de a cincea lună din acest an, respectiv la 3,15 miliarde de lei.
Românii economisesc mai puțin
Pe de altă parte, depozitele noi constituite în aceeaşi perioadă la băncile din România au depăşit 18 miliarde de lei. Acestea sunt, însă, în scădere atât faţă de luna aprilie, cu 6,88%, de la 19,6 miliarde de lei, cât şi faţă de mai 2014, cu 7,3%, de la 19,7 miliarde de lei în urmă cu un an.
Potrivit BNR, contractele noi la care se face referire în comunicat includ toate contractele financiare care specifică pentru prima dată rata dobânzii pentru depozit sau pentru credit şi toate renegocierile contractelor existente de depozit sau de credit. În schimb, nu sunt incluse creditele acordate pe descoperit de cont, creditele reînnoibile automat (revolving).