EVZ vă spune povestea zilei în care sabrerul român a urcat din nou pe podium, după aurul de la Sydney. N-a fost odată ca niciodată. A fost ieri, marţi, 12 august, ora locală 17.00, Beijing, China. În faţa blocului A12 din Satul Olimpic, echipamentul lui Mihai Covaliu se usucă la soare (a ieşit, în sfârşit, soarele!), pe o băncuţă.

Antrenorul Dan Găureanu îl înfăşoară în priviri iuţi. N-are stare, îşi aprinde o ţigară. Mihai e la masă. Sau la masaj. Sau în cameră, nici Dan nu ştie.

“În pauzele astea, nu îl deranjez, trebuie să stea singur. De obicei, stă în pat, dar nu doarme, asta l-ar deconecta total. Se gândeşte, la adversar, la tactică, se linişteşte”. Cova are ritualurile lui, ca orice slujitor al performanţei. Până acum a mers bine. Mihai a înşirat victoriile: 15-7 cu bielorusul Valery Pryiemka, 15-9 cu chinezul Hanming Zhou, 15-14 cu un alt bielorus: Aliaksandr Buikevich.

Marţianul din saună

Partida asta din sferturi l-a epuizat pe braşovean. A ieşit din sală verde la faţă, lac de sudoare, ca un marţian cu sabie nimerit într-o saună. “Buikevich ăsta e bun, a câştigat şi campionatul european”. Încleştarea cu Aliaksandr a fost ca un coşmar transformat, Dumnezeu ştie cum, în vis frumos. Covaliu a fost condus: 6-10.

“A recuperat patru tuşe, incredibil. Asta i-a dat forţă, ştiam că nu mai pierde. La nivelul ăsta, totul se decide psihic, pentru că valorile băieţilor sunt destul de apropiate”, explică Găureanu. A ajuns la a patra ţigară.Îi întoarce jambierele lui Mihai de pe o parte pe alta: “L-a spălat un pic după ce s-a întors, transpiri enorm în concurs. Putea să-l schimbe, dar e superstiţios, vrea să se bată tot într-ăsta”.

Un costum de sabrer, cu tot ce îi trebuie, costă peste 1.000 de euro. “Ei le primesc, nu le cumpără, e gros, nu trece cuţitul prin el, e incredibil de rezistent”.

Ofticosul nu vrea să ştie nimic

Antrenorul ar vorbi despre orice, doar o trece timpul mai repede, să intre Mihai pe planşă cu francezul Lopez. “Are palmares pozitiv în faţa ăstuia, n-a reuşit niciodată să-l învingă pe Cova, dar se ştiu bine. E vulpoi francezul”. Găureanu abandonează costumul (“se usucă şi singur”) şi bea acum o cafea, la o terasă din Sat.

“Mihai s-a pregătit ca un nebun pentru Olimpiada asta. Nici nu vă puteţi imagina cât de ambiţios e omul ăsta! Nu suportă să piardă, e ofticos”. Asta ştim. La Atena l-a văzut o ţară întreagă cum plângea ca un copil bosumflat, când a terminat pe 7.”A avut şi program de pregătire frumos, la Buşteni, cu trei ore de scrimă pe zi, în rest – bazin, forţă. E bine pregătit”.

Are şi o determinare de pirat plecat după fregate de aur : “De când a venit la Beijing, l-au scos odată televiziunile la plimbare, în rest - antrenament şi cameră, atât! Noi mai mergeam seara la o bere, Cova nu vrea să ştie de nimic până după concurs”. Găureanu stinge a şasea ţigară. “Gata, Mihai trebuie să vină, plecăm!”.

ISTORIA NEVĂZUTĂ Bun venit la sportul cavalerilor!

În Fencing Hall of National Convention Center e frig. Chinezii se joacă periculos cu aerul condiţionat: afară fiind incredibil de cald, ei se ambiţionează să dea aparatele la grade mici. E şi întuneric, pentru ca lumina să nu-i deranjeze pe sabreri. E întuneric şi frig, pentru că scrima şi-a păstrat nobleţea.

Pe vremuri, duelurile aveau loc în zori. Bărbaţii care se luptă acum, cu feţele ascunse de măşti complicate străbătute de leduri, au păstrat ceva din frumuseţea acelei lumi pierdute. “D’Artagnan” al nostru îşi îndoaie sabia elastică. Acum se bate cu un “D’Artagnan” pe bune.

Francezul Lopez are o barbă deasă, de om tânăr. Chiar pare decupat din Dumas. În scrimă, asalturile încep cu “Allez” şi se termină cu “Touche”. Covaliu se bate şi cu istoria. Începe bine. Are 1-0, 2-0. Nu se mai opreşte: 3-2, 4-2, 5-2, 6-3, 11-7. Apoi, ceva se frânge. Francezul revine inexplicabil. Aşa ni se pare nouă.

După luptă, Covaliu developa şi filmul explicaţiilor: “Am început prea tare, am obosit, în partea a doua a fost el mai proaspăt”. L-am înjurat degeaba pe arbitrul bulgar Milenchev. E 12-10 şi chiar 13-12 pentru Cova. Şi totuşi pierde.Când trece prin zona mixtă, lui Mihai îi lucesc ochii. Lacrimi? Furie? Tricolorul flutură în nord-estul tribunei, între drapelurile Argentinei şi Franţei. Sub el, galeria îi strigă lui Cova să fie tare.Chinezii se bucură de răul lui Mihai. N-au uitat că l-a scos pe Zhou al lor, în optimi.

SUVENIR

În numele fiicei

Zece minute. Atât a avut Mihai la dispoziţie să-şi revină după eşecul din faţa francezului Lopez. Un om normal s-ar fi prăbuşit. Covaliu nu e însă un om normal, e un campion olimpic. În bătălia pentru bronz, Julien Pillet n-are de la început nicio şansă. Se bate cu un sabrer călcat pe coadă.

În avionul care ne-a adus la Beijing, Mihai Covaliu avertiza: “Lupt pentru orgoliu!”. Şi mai mult decât atât, Pillet l-a scos din cursă pe Rareş Dumitrescu, iar, în lumea nobilă a scrimei, eliminarea unui prieten se răzbună întotdeauna. N-are nicio şansă pentru că se bate cu un tată nervos.

Mihai vrea medalia asta pentru fiica lui de patru luni, Elena. Băiatului, Vlad, i-a dedicat deja titlul mondial din 2005:”Ce vreţi, să mă certe asta mică pentru că nu i-am adus şi ei medalie? E doar de bronz, dar nu se supără, că e de la Olimpiadă. Eu sunt de vină, că frate’su s-a grăbit şi a prins aur?”.

“Imnul voluntarilor” şi un zâmbet

Statisticile vor ţine minte un 15-11 pentru Covaliu în finala mică. Cine a fost în Fencing Hall of National Convention va ţine minte altceva: că Mihai a luat un bronz cât un aur. Pe podium, Covaliu îşi întinde palmele. Şi-a scris numele copiilor, cu pixul. Campionii au obiceiul ăsta: fac gesturi mici, pe care însă nu le uiţi niciodată. Tot statisicile vor reţine că ieri a câştigat un chinez, Man Zhong.

Dar asta nu mai e o ştire la olimpiada unde chinezii vor să câştige tot. Zhong avea totul de partea sa: sala, norocul, arbitrii. L-a învins în sferturi pe Gigi Tarantino, sabrerul italian cu popularitatea lui Del Piero. Când i se cântă imnul, tribunele i-au foc şi ţipă cu patos “Imnul voluntarilor”. Mihai Covaliu zâmbeşte. Ştie el de ce.

Flori pentru Laura

Buchetul de flori pe care i l-au dat organizatorii i l-a înmânat Laurei Badea.V-am spus: sport de cavaleri! Campioana olimpică de la Atlanta e îmbrăcată într-un verde care îi pune şi mai mult în evidenţă privirea tulburătoare. Laura trage cortina peste sala în care mai mulţi domni s-au bătut cu săbiile, ca în romane: “Mihai e printre cei mai tehnici doi sabreri din lume. E mai uşor când eşti un no-name, pentru Mihai e greu, toţi vor să câştige în faţa lui…”.

Covaliu nu mai e demult un no-name. A spus ce-a avut de spus. O singură frază a rămas la urmă. Cea mai importantă: “Nu m-am crezut învingător în seminifală, când conduceam. La 11-7 pentru mine, puteam să încep cu şmecherii, să-l toc, să mă dau lovit, să spun că mă doare umărul, să mai trag de timp. În scrimă nu se face însă niciodată aşa ceva. Scrima e, peste toate, fair-play. Am preferat să pierd finala, decât să trişez!”

LACRIMILE UNEI DOAMNE

“Îţi mulţumesc, Mihai…”

O femeie de 64 de ani îl îmbrăţişează şi-l sărută pe creştet. E Ana Pascu, pentru cunoscători “mama scrimei româneşti”. Când ea lua bronzul în Mexic, în 1968, Covaliu mai avea 9 ani până când să se nască. Urmează o scenă ca din “Liceenii”: Doamna plânge, îl strânge în braţe şi îi spune: “Îţi mulţumesc, Mihai”. El lasă privirea în pământ. E transpirat, obosit, pe jumătate dezamăgit, pe jumătate fericit. Rosteşte timid: “Eu vă mulţumesc, doamnă”.

“Nu te mai gândi la ce a fost, nu mai contează, acum trebuie să-l baţi pe Pillet” - Dan Găureanu către Mihai Covaliu, înainte de “finala mică” 90.000 de euro a câştigat până acum Mihai Covaliu din scrimă.

“În semifinală m-am aruncat prea tare la început, şi mi s-a terminat benzina. În << finala mică>> am făcut invers: am aşteptat partea a doua. Asta a fost tactica învingătoare” - Mihai Covaliu, laureat cu bronz.

Corespondenţă din Beijing