Mai multe blocuri din sectorul 5 au fost lăsate fără ferestre la balcoane, iar hoţii le dau târcoale. Oamenilor le este frică să plece de acasă.
Stau de la Paşti cu schelele pe bloc, sunt prostiţi periodic să fie acasă pentru că vin muncitorii să pună ferestrele. În zadar, echipa a plecat la altă lucrare. Aşa se face reabilitarea termică pe strada Novaci din sectorul 5 al Capitalei.
"Au muncit haotic, uşile de la intrarea blocului au fost puse de mântuială, iar cu ferestrele pentru balcoane nu au mai venit", se plânge domnul Marian, care locuieşte în blocul P66.
Omul spune că, de la Paşti, deschide fereastra doar când este acasă, de frică să nu se caţere cineva pe schele şi să-i intre în locuinţă. Claudiu Popi stă în blocul P65 şi crede că a fost prostit de edilul sectorului 5, Marian Vanghelie.
"Au început câteva lucrări, au muncit până în duminica alegerilor locale. De atunci, lucrările de reabilitare termică au fost abandonate. Asta da ţeapă...Dacă întrebi la primărie eşti pasat de la unul la altul. Dar toţi spun pe la colţuri că nu mai sunt bani", a povestit bărbatul. Domnul Marian deschide fereastra doar când e acasă
Ieri, trei muncitori trebăluiau pe schelele blocului P65, în timp ce vizavi, acolo unde oamenii aşteaptă balcoanele, nu era nimeni. Timp de o oră, au băut apă şi s-au plimbat de pe o schelă pe alta. Un muncitor a încercat să îşi pună casca de protecţie pe cap, dar a renunţat, era prea cald. A luat o gură de apă şi s-a aşezat la umbră.
Când şi-a dat seama că sunt ziarişti lângă el şi-a pus casca şi vesta reflectorizantă şi stătea în poziţie de drepţi, cu un aer de om ocupat.
Între timp, copiii au început să se joace pe schele, iar hoţii au început să asalteze blocul. "Din când în când vine un bătrân care zice că este paznic. Miroase rău a alcool. Are cartelă şi intră în imobil ca la el acasă. Inginerul şef de şantier spune că Primăria Sectorului 5 este vinovată, că nu a dat banii pe lucrările efectuate", a mai povestit Claudiu Popi.
Reprezentanţii administraţiei locale nu comentează modul în care se face reabilitarea termică. În blocul P66, de pe strada Novaci, uşile de la intrare au fost puse de mântuială FOTOGRAFII: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU Citiţi şi:
- Reabilitarea termică a intrat în concediu după alegerile locale