Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Scrisorile filosofului Heidegger catre Hannah Arendt.
Corespondenta inedita a unuia dintre cei mai importanti filosofi ai secolului al XX-lea, Martin Heidegger, provenit din scoala fenomenologica intemeiata de Husserl si cunoscut pentru celebra lucrare „Fiinta si timp”, cu fosta lui studenta Hannah Arendt, care a devenit, la randul ei, teoretician politic cu studii despre originile totalitarismului, este publicata, in premiera, in limba romana in volumul „Hannah Arendt&Martin Heidegger/Scrisori 1925-1975”, editat de Humanitas.
Hannah l-a intalnit pe Heidegger, care i-a fost profesor, cand avea 18 ani, in 1924, la Universitatea de la Marburg, iar legatura lor dureaza peste cinci decenii, pana la moartea ei, in 1975. EVZ publica fragmente din corespondenta lor.
1. V. 1925 Dragostea mea, Ar mai fi oare iubirea acea mare credinta pe care ea o trezeste in suflet daca n-ar avea tocmai ea privilegiul de a sti sa astepte si sa ocroteasca? Faptul ca iti e ingaduit sa astepti fiinta iubita este lucrul cel mai minunat, caci tocmai in aceasta asteptare fiinta iubita devine „prezenta”.
Intarit de aceasta credinta, te rog sa ma lasi sa locuiesc in miezul cel mai adanc si mai curat al sufletului tau. Ceea ce mi-ai dezvaluit prin jurnalul tau si prin tacerea din timpul intalnirilor noastre este ca in viata ta s-au instalat o incredere si o siguranta de nezdruncinat. Si tocmai de aceasta libertate sfioasa si de aceasta speranta neamenintata care salasluiesc in sufletul tau m-am facut eu vinovat.
Nu, nu am purtat sufletul tau infrigurat printre trandafiri infloriti, nu l-am purtat de-a lungul paraielor limpezi, in dogoarea soarelui peste campii, in valtoarea furtunii sau in tacerea muntilor, asa cum se intampla in basmul cu micul Peterle. Dimpotriva, l-am silit sa treaca printr-un tinut lipsit de frumusete si pustiu, cu totul strain si artificial.
Si cand, deunazi, stateam inconjurati de linistea si de racoarea serii, cand printre trunchiuri lucea raul si pasul calului rasuna limpede pe strada pustie, iar tu te-ai bucurat cu o bucurie atat de pura de toate astea - atunci m-am gandit iarasi la cata suferinta ti-am daruit.
8. V. 1925 Sa fim ceea ce suntem, bucurandu-ne din plin. Fiecare dintre noi isi doreste totusi sa „spuna” ceva si sa se marturiseasca celuilalt; insa tot ce am putea spune e ca lumea nu mai este a mea si a ta - ci a devenit a noastra. Ca tot ceea ce facem si tot ceea ce implinim fiecare in parte nu mai apartine fiecaruia dintre noi, ci sunt ale noastre. Ale noastre sunt casele pe care le intalnim si drumurile pe care mergem, ale noastre diminetile de mai si mirosul florilor.
La fel, bunatatea fata de ceilalti si putinta de a-i servi altuia drept model - si asta in chip firesc si autentic - au devenit viata noastra. La fel, lupta exaltanta si implicarea ferma in ceea ce am ales sa facem - sunt ale noastre. Mereu ale noastre. Si sunt ale noastre in asa fel incat nu se mai pot pierde niciodata, ci pot cel mult sa devina mai bogate, mai limpezi, mai sigure, pana vom ajunge sa fim cuprinsi de marea pasiune a existentei.
Recomandările noastre
