Sud-coreenii vor să construiască reactoarele de la Cernavodă

Sud-coreenii vor să construiască reactoarele de la Cernavodă

Consorţiul Korean Nuclear este interesat să investească în construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Coreenii au trimis o scrisoare de intenţie în acest sens ministrului economiei, Ion Ariton, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).

Scrisoarea a fost trimisă de compania BKB Co. Ltd. din Republica Coreea, liderul consorţiului Korea Nuclear şi semnată de preşedintele companiei, Chung Si Woo.

În scrisoare, compania îşi declară intenţia fermă de a cumpăra acţiuni ale companiei EnergoNuclear SA, care dezvoltă proiectul Reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la centrala de la Cernavodă.

Preşedintele companiei coreene a precizat că decizia de a investi în proiectul de la Cernavodă a fost luată după întâlnirea avută în luna ianuarie 2011 cu ministrul Ion Ariton.

Ne puteți urmări și pe Google News

Consorţiul sud-coreean va veni în România, în perioada următoare, pentru discuţii tehnice cu reprezentanţii Ministerului Economiei şi cu compania EnergoNuclear.

"Suntem siguri că tehnologia Korean CANDU este cea mai bună pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 Cernavodă, deoarece această tehnologie este recunoscută la nivel mondial şi numeroase centrale nucleare au fost construite cu această tehnologie în Republica Korea. Toate aceste centrale nucleare au funcţionat în siguranţă în ultimii 30 de ani", se mai arată în scrisoarea trimisă de liderul consorţiului Korea Nuclear.