Coreea de Nord confirmă: "Avem un sistem modern de îmbogăţire a uraniului"

Coreea de Nord confirmă: "Avem un sistem modern de îmbogăţire a uraniului"

Oficialii de la Phenian au confirmat astăzi că dispun de mai multe mii de centrifuge.

"În acest moment, construim un reactor pentru apă uşoară şi exploatăm un sistem modern de îmbogăţirea a uraniului cu mai multe mii de centrifuge", a declarat KCNA, care citează un comunicat emis de partidul comunist nord-coreean. "Dezvoltarea programului nostru pentru producerea energiei nucleare, utilizat în scopuri pacifiste şi pentru a răspunde cererii de electricitate, va fi activ", adaugă KCNA. Un cercetător american, Siegfried Hecker, a putut să viziteze în urmă cu aproape trei săptămâni, uzina situată în complexul nuclear Yongbyon. Nord-coreeni au anunţat că vor porni uzina în ciuda sancţiunilor impuse de ONU anul trecut. Fabrică sau nu Coreea de Nord arme nucleare? Americanului i s-a spus că instalaţiile produceau deja uraniu slab îmbogăţit, pentru a alimenta un nou reactor aflat în construcţie. Autorităţile nord-coreene au precizat că uzina numără 2.000 de centrifuge, însă Hecker susţine că nu a văzut decât o mie. Chiar dacă noua instalaţie nu pare făcută în scopuri militare, îmbogăţirea uraniului poate să fie uşor adusă la un nivel suficient pentru fabricarea de arme nucleare, e de părere Siegfried Hecker, profesor la Universiatate Stanford şi fost responsabil al laboratorului nuclear american Los Alamos. Anunţul Phenianului intervine într-un context de tensiuni aprige între cele două Corei, după ce în urmă cu fix o săptămână Coreea de Nord a lansat zeci de obuze pe o insulă sud-coreeană. Bombardamentul s-a soldat cu 4 morţi şi 20 de răniţi şi a provocat o furtună în comunitatea internaţională.

Ne puteți urmări și pe Google News