Într-un gest de curtoazie, Francis Ford Coppola şi-a adus ultimul film, „Tinereţe fără tinereţ e“ / „Youth without Youth“, la Bucureşti, la trei zile după premiera mondială de la Roma.
Aseară, la CinemaPRO, celebrul cineast a ţinut să rostească personal un „thank you“ echipei româneşti cu care a lucrat timp de 18 luni. Cu câteva ore înainte de premieră, Coppola ne-a povestit de ce l-a fascinat Mircea Eliade, cum ar concepe un film despre Irak, ce actori români l-au impresionat şi de ce îi sunt inaccesibili acum Al Pacino sau Robert De Niro. La fel de pasionat de vinurile nobile ca de cinema, Coppola şi-a finanţat pelicula cu profitul pe care i-l aduc viile din California.
EVZ: „Tinereţe fără tinereţe“ e făcut cu bani din vin. E atât de bun vinul dv. pe cât se spune? Francis Ford Coppola: Destul de bun. (râde) Am de fapt două companii, una care produce un vin mai scump, premium, iar alta - un vin foarte popular, pe care îl poţi cumpăra de la magazinul din colţ. Şi acela aduce mulţi bani. Cu el mi-am făcut filmul.
De ce atât de târziu, după zece ani? Voiam să-mi scriu propriul scenariu şi mă blocasem la un moment dat. Era o poveste plasată în New York, o metaforă despre o lume utopică. Însă exact când lucram la ea a avut loc atacul de la 11 septembrie şi, dintr-o dată, nu mai puteai scrie despre New York fără să fi inclus şi acest episod. Scenariul punea, totodată, şi problema timpului şi a conştiinţei, de aceea am apelat la o profesoară de filosofie. După ce mi-a citit povestea, mi-a sugerat nişte citate din Mircea Eliade. În felul ăsta am ajuns să citesc „Tinereţe fără tinereţ e“ şi m-am decis imediat să iau avionul spre România. Ce v-a fascinat la nuvela lui Eliade? Nu mai citisem niciodată ceva asemănător. Povestirile lui Eliade sunt un fel de puzzle-uri, de laboratoare complicate. Încep foarte simplu, dar se ramifică, se complică. Din fantastic ajungi pe neaşteptate într-o poveste de dragoste. E un film inaccesibil? Aţi recomandat spectatorilor să-l vadă de două ori. Nu am încercat să-l fac inaccesibil. Dacă-l vezi a doua oară însă, poţi surprinde mai multe detalii. Asta în cazul în care nu le-ai surprins prima dată. E totuşi diferit de un „Rush Hour 3“, e alt gen de film. Proiecţia din această seară e un „cadou“ pentru echipa românească? Nu e un cadou, e o obligaţie firească. Ştiu că există mulţi actori români care au avut roluri secundare în film şi aşteaptă cu sufletul la gură să vadă cum au jucat, dacă au fost tăiaţi la montaj. Am promis că mă voi întoarce să le arăt filmul şi să le mulţumesc. Aţi luat în considerare actori români pentru filmele dv. viitoare? Când faci filme cum fac eu, cu buget limitat, încerci să cumperi cât de puţine bilete de avion poţi, să plăteşti cât mai puţine prânzuri şi preferi să filmezi cu oameni care merg seara acasă şi-şi gătesc singuri cina. Acum, că filmez în Argentina pentru „Tetro“, vreau să lucrez cu actori de acolo, la fel cum am făcut în România. Îl voi păstra totuşi pe directorul de imagine, Mihai Mălaimare jr. Mi-a plăcut şi actriţa Anamaria Marinca, deşi are un rol foarte mic, e foarte naturală şi talentată. E un loc în România în care v-aţi întoarce oricând? Mi-a plăcut la nebunie Piatra- Neamţ, m-aş întoarce oricând acolo. Era atâta linişte, eram înconjurat de munţi, abia acolo scăpam de acel du-te-vino din Bucureşti. Credeţi că fanii trilogiei „Naşul“ sau ai „Apocalipsei“ vor fi dezamă giţi de acest nou Coppola? Depinde de ce au devenit fani ai „Apocalypse now“. Dacă le-a plăcut pentru că are scene cu elicoptere, împuşcături şi soldaţi, nu cred că vor fi încântaţi. Dacă l-au apreciat ca pe un film mai neobişnuit, care a încercat să arate o altă perspectivă asupra situaţiei din Vietnam, atunci s-ar putea să le placă.
Nu vă inspiră acum războiul din Irak, cum o făcuse, în anii ’70, cel din Vietnam? Cred că mă preocupă mai mult chestiunile personale acum, întrebările la care vreau să găsesc de mult un răspuns. Dacă aş face un film despre războiul din Irak, ar fi unul pacifist, fără împuşcături. Poate despre o familie înconjurată de război care-şi duce liniştită existenţa. O familie în care nimeni nu moare. Pentru că ăsta e esenţialul, până la urmă. Referitor la bani şi bugete, filmele dv. ar fi arătat altfel dacă nu aţi fi părăsit industria Hollywoodului? Să fac filme comerciale toată viaţa? Cred că aş face o treabă bună, dar mi-aş pierde interesul destul de repede. Aş fi putut s-o fac, dar nu m-a interesat să devin bogat făcând filme. E Hollywoodul în pană de inspiraţie? Vin pe ecrane din ce în ce mai multe remake-uri. Nu se întâmplă asta pentru că nu ar exista poveşti interesante de ecranizat, ci pentru că studiourile vor să facă filme fără risc. E vorba numai de bani.
V-aţi gândit la un nou film cu actorii din „Naşul“? Al Pacino, De Niro? Ei sunt nişte actori minunaţi. Însă nu cred că mi i-aş mai putea permite. APRECIAT
Regizorul „Naşului“ a luat un Palme d’Or Francis Ford Coppola (68 de ani) şi-a găsit celebritatea în anii ’70, cu trilogia „Naşul“ (începută în 1971, cu Al Pacino şi Robert De Niro), „Conversaţia“ (1974) şi „Apocalipsa acum“ (1979), despre războiul din Vietnam. Partea a doua a trilogiei a obţinut un Oscar pentru Cel mai bun film în 1975.
Cu un an înainte, „Conversaţia“ strângea elogii la Cannes, unde a primit Palme d’Or-ul. În 1979, în semn de protest faţă de condiţionările impuse de producătorii de la Hollywood, Coppola şi-a pus la punct propria casă de producţie, American Zoetrope. „Tinereţe fără tinereţe“, cu un buget de cinci milioane de dolari, a apărut la zece ani după „The Rainmaker“ (1997). În rolurile principale: Tim Roth, Alexandra Maria Lara şi Bruno Ganz. Pelicula a fost filmată în România timp de 18 luni, cu o echipă formată preponderent din români.
Recomandările noastre
