Copos: "Facem mese festive doar la cifre rotunde"
- Mugur Băile șteanu
- 27 iunie 2011, 15:42
Gruparea din Giuleşti a împlinit sâmbăta trecută 88 de ani de existenţă, dar patronul George Copos a "uitat" să sărbătorească evenimentul.
Clubul de fotbal Rapid a împlinit sâmbătă 88 de ani de existenţă. Aflaţi în Austria, unde efectuează primul stagiul de pregătire al verii, antrenorul Răzvan Lucescu şi jucătorii săi au sărbătorit evenimentul ciocnind câte un pahar de şampanie şi îndulcindu-se cu câte o felie de tort.
"Să dea Dumnezeu să prindem aniversarea de 100 de ani"
În ţară, însă, nu s-a organizat nicio festivitate de ziua Rapidului. Iar asta l-a nemulţumit pe Rică Răducanu, fostul portar de legendă al formaţiei de lângă şine.
"Puteau şi ei să facă o masă de ziua Rapidului, la care să invite foştii jucători. Rapidul este o frumuseţe de club, care ne-a crescut şi ne-a dat o viaţă frumoasă. La maşină mi-am pus numărul RRR, adică Rică Răducanu Rapid. Eu am stat 10 ani la Rapid şi nu m-am plictisit, în timp ce acum unii stau unul sau două sezoane şi după aia vor să plece. Eu, când aud imnul Rapidului, îmi vine să plâng", a spus Rică Răducanu la Radio GSP.
În replică, patronul George Copos susţine că n-au existat motive pentru a organiza o sărbătoare cu fast. "Facem mese festive doar la cifre rotunde. La 90, 100 sau 110 ani, va fi petrecere mare. Să dea Dumnezeu să prindem măcar aniversarea a 100 de ani de la înfiinţare! În Austria, băieţii au sărbătorit evenimentul, au mâncat tort şi au băut şampanie. Ei sărbătoresc fiecare aniversare a clubului nostru", a declarat George Copos ieri, pentru EVZ. 88 de ani a împlinit, sâmbătă, clubul Rapid. În această perioadă, giuleştenii au câştigat trei titluri, 13 Cupe ale României şi patru Supercupe ale României
CARACTERIZARE
"Gigi Becali are un spirit machiavelic"
George Copos s-a dovedit a fi mult mai darnic cu Gigi Becali, patronul Stelei, decât cu fostele glorii ale clubului din Giuleşti. Tot sâmbătă, latifundiarul din Pipera a aniversat împlinirea vârstei de 53 de ani şi a primit cadou de la finanţatorul clubului de lângă Podul Grant un tort în formă de brichetă, aluzie la victoria la "masa verde" obţinută de "roş-albaştri" în primăvara anului 2008, în faţa giuleştenilor.
"A fost ideea mea să-i trimit un astfel de cadou lui Gigi Becali, nu mi-a sugerat nimeni asta. Am vrut să-i aduc aminte de «Cazul Bricheta», când ne-au bătut la comisii. Gigi Becali are un spirit machiavelic. Deocamdată, nu m-a sunat ca să-mi mulţumească pentru cadou. Aţi văzut ce frumos ardea flacăra de la tortulbrichetă? Ea reprezintă iubirea pe care suporterii o poartă Rapidului", ne-a declarat Copos ieri.
Patronul Rapidului nu se află la prima "aroganţă" pe care le-o face rivalilor din campionat. În trecut, George Copos i-a trimis conducătorului dinamovist Nicolae Badea un tort cu mesaje ironice la adresa "câinilor", dar şi un sac cu cărbuni. "A fost ideea mea. Am vrut să-i aduc aminte de «Cazul Bricheta»." GEORGE COPOS, patronul clubului Rapid
PAROLIST
Nu pune presiune pe Lucescu junior
George Copos îşi respectă, deocamdată, promisiunea pe care i-a făcut-o antrenorului Răzvan Lucescu, şi anume că nu va mai pune presiune pe el şi pe echipă. Deşi giuleştenii au pierdut, scor 1-2, primul amical din această vară, disputat zilele trecute cu ucrainenii de la Karpati Lvov, Copos s-a abţinut de la critici.
"Nu contează rezultatele din amicale. Răzvan face foarte bine că joacă partide de verificare cu formaţii puternice, decât să fi întâlnit nişte ospătari sau bucătari cu care am fi făcut scor, dar nu ne-ar fi ajutat cu nimic", ne-a spus Copos.