Copiii dislexici învaţă să citească prin noi metode de predare

Copiii dislexici învaţă să citească prin noi metode de predare

Incapacitatea de a citi e o boală întâlnită la unu din zece copii din lume. În cazul micuţilor români, această tulburare neurologică poate fi agravată de metodele învechite de predare ale dascălilor.

„E un copil deştept, dar nu vrea să înveţe” sau „e leneş”. Acestea sunt doar două dintre verdictele pe care le dau mulţi profesori copiilor care fie nu pot citi corect, fie au greutăţi în a face calcule simple sau scriu cu multe greşeli.

Specialiştii numesc acest gen de tulburări care apar încă de la grădiniţă dislexie şi spun că nu are vreo legătură cu lenea, indiferenţa sau im pertinenţa.

Statisticile internaţionale arată că un copil din zece are probleme cu cititul, iar 4 procente dintre aceştia prezintă forme severe ale afecţiunii.

Logopezii, ajutorul copiilor

„Este vorba despre o disfuncţie neurologică, aceasta însă nu afectează inteligenţa copilului. Părinţii sunt cei care detectează în primul rând acest lucru. Copilul are un vocabular sărac, face greşeli gramaticale, are tulburări de atenţie. Aţi auzit poate despre cazuri de copii care au început să vorbească abia pe la 3 ani”, explică Eva Bartok, preşedinta Asociaţiei Române pentru Copii Dislexici (ARCD).

Dificultatea de a citi şi socoti se poate repara cu ajutorul logopezilor. „Foarte puţini părinţi ştiu despre afecţiune şi despre cine îi poate ajuta. Din această cauză pierd o bună perioadă de timp în care specialiştii pot acţiona şi ajuta copilul. Din păcate, cadrele didactice nu ştiu de multe ori cum să se comporte cu aceşti copii, cum să-i ajute”, mai spune Eva Bartok.

Pe de altă parte, sunt specialişti care consideră că tulburarea de învăţare nu este o boală, ci o modalitate specială de prelucrare a informaţiei, datorată dezvoltării şi funcţionării diferite de normal a sistemului nervos central.

Altfel de alfabet

„Este o luptă zilnică, atât pentru noi cât şi pentru copil. De multe ori învăţăm până seara târziu dar, în comparaţie cu timpul şi energia alocate, rezultatele şcolare rămân mult sub aşteptări. Ca părinte, cel mai groaznic lucru este să-ţi vezi copilul suferind”, mărturiseşte un părinte al cărui copil suferă de dislexie.

Micuţul merge la o şcoală din Târgu-Mureş unde de 11 ani există clase speciale pentru copii care au această afecţiune şi care aici învaţă după alte metode decât cele clasice. Este însă singura din ţară.

„O echipă de logopezi şi psihopedagogi îi învaţă pe copii într-un alt ritm alfabetul. Se foloseşte metoda Meixner - inventată de o logopedă maghiară - care presupune, printre altele, o altă ordine în învăţarea alfabetului. Literele care sună la fel sau arată asemănător şi se pot confunda nu sunt învăţate unele după altele. În plus, atmosfera în clasă trebuie să fie foarte relaxată”, arată preşedinta ARCD.

Pentru a ajuta mai mulţi copii, Asociaţia pentru Copii Dislexici împreună cu OMV au realizat un site (www.dislexic.ro) unde părinţii pot găsi informaţii cu privire la această afecţiune.

În plus, de aici îşi pot procura chiar şi un îndrumător pentru tratarea tulburărilor lexico-grafice şi pot găsi o listă cu logopezi, psihologi şi psihoterapeuţi din toată ţara la care pot apela.

„Site-ul face parte din proiectul «Mergi mai departe citind », în cadrul căruia cei care doresc pot dona câte 5 lei cumpărând o vedere de la orice staţie de benzină OMV”, au explicat oficialii ARCD.

De cele mai multe ori, dascălii dau vina pe dezinteresul părinţilor pentru problemele copiilor în a asimila anumite cunoştinţe. „Metodele educative tradiţionale trebuie schimbate şi adaptate acestor copii. De multe ori, părinţii se străduiesc şi petrec mult timp pentru pregătirea copiilor, dar acest lucru nu se vede. Primele semne se pot vedea încă de la vârsta de 5 ani, dar diagnosticarea exactă a copiilor se poate face doar după ce aceştia termină clasa întâi şi, prin urmare, au învăţat alfabetul”, explică specialiştii.

„Un copil dislexic va fi un adult dislexic”

Ei avertizează însă că afecţiunea este una seriosă şi îl poate urmări pe copil până la maturitate.

„Eşecurile şcolare re petate ale copilului îi pot afecta încrederea în sine, poate deveni un adult frustrat care nu va înţelege de ce, cu toate că este deştept, nu poate să arate asta. Un copil dislexic va fi un adult dislexic. Terapia îl ajută să poată citi sau să scrie, dar şi să trăiască cu această problemă”, mai spune Bartok.

MIC DICŢIONAR

Cele trei tulburări

Dislexie - tulburare de citire Disgrafia - tulburare de scriere Discalculia - tulburare de calcul

4 la sută dintre copiii care au probleme cu cititul prezintă forme severe ale dislexiei

Ne puteți urmări și pe Google News