Copiii de firmă

Copiii de firmă

Micuţii învăţaţi cu brandurile încă de la vârsta scutecelor riscă să devină răsfăţaţi şi aroganţi.

Hainele excesiv de scumpe şi accesoriile din metale preţioase purtate de copii reflectă de fapt statutul social al părinţilor. Odată cu începerea grădiniţei sau a şcolii, părinţii poartă un dialog la distanţă, prin intermediul celor mici, şi intră într-o competiţie la care nimeni nu a dat startul, dar în care toţi aleargă să câştige.

Specialiştii avertizează că micuţii care intră în astfel de „competiţii“ riscă să devină aroganţi şi chiar agresivi mai târziu.

„Nu cred în tendinţe pentru copii“

„I-am cumpărat copilului meu primele hăinuţe de firmă când avea doar câteva luni. La început, m-a amuzat să văd emblema D&G sau Gucci pe el. Apoi, mi-am dat seama că nu merită să investesc cam 700 de lei într-o pereche de pantofi pe care nu-i poartă mai mult de trei luni, dar soţul meu a continuat să-l răsfeţe. Deja la grădiniţă nu mai purta lucrurile primite de la bunici, pentru că nu aveau niciun semn celebru. Acum este clasa întâi şi evit să-i mai cumpăr haine de firmă, pentru că nu vreau să atragă atenţia. Încerc să-i explic acest lucru, dar el îmi spune că şi colegii lui poartă ultimul tip de adidaşi pentru fotbal sau că au telefoane mobile mai performante decât al lui“, povesteş te Gena, o mămică în vârstă de 29 de ani, avocată.

Specialiştii spun că atunci când sunt foarte mici, copiii nu percep dacă hainele şi accesoriile lor sunt scumpe sau preţioase.

Părinţii sunt cei care îi sâcâie şi le spun ce sume exorbitante au cheltuit pentru ei. Astfel, copiii asociază noţiunea de scump cu cea de bun, de calitate. „Nu cred în tendinţ ele pentru copii. Totul este între părinţi, ca într-un dialog, iar fiecare vrea să-şi arate puterea financiară, statutul social. Este adevă rat că celui mic poţi să-i insufli o stare pozitivă, o atracţie pentru lucrurile calitative, pentru bunulgust, dar pentru acest lucru nu ai nevoie de foarte mulţi bani“, afirmă criticul de modă Alin Gălăţescu.

Multor părinţi le este greu să îşi refuze copilul şi se străduiesc să-i îndeplinească orice dorinţă, uneori chiar înainte de fi exprimată. Un părinte bun nu este cel care cedează mereu în faţa copilului. Dacă cel mic primeşte mai mult decât îşi doreşte, devine prea răsfăţat.

Riscaţi ca micuţul să devină egoist

Dacă nu se intervine la timp, copilul va avea probleme la gră- diniţă şi la şcoală, pentru că poate deveni prea egoist sau chiar arogant. Mai mult, atunci când va deveni adult, va avea pretenţii mult prea mari şi nejustificate. „Dacă copilului i se cumpără orice, învaţă că poate avea oricând ce îşi doreşte, iar mai târziu poate avea dificultăţi în viaţă. Chiar po

ate deveni agresiv în încercarea de a avea tot ce crede el că i se cuvine“, spune psihologul Bogdana Bursuc.

Ne puteți urmări și pe Google News