Convoi NATO în Afganistan, ținta unui ATAC sinucigaș

Convoi NATO în Afganistan, ținta unui ATAC sinucigaș

Un convoi al misiunii NATO în Afganistan, Resolute Support, a fost ţinta unui atentat sinucigaş luni, atentat soldat cu rănirea a cel puţin cinci persoane: trei civili şi doi soldaţi americani, au anunţat surse afgane şi americane.

Talibanii au revendicat acest atac, care a avut loc lângă baza aeriană militară americană din Bagram, în apropiere de Kabul. A

Atacul survine la trei zile după un alt atentat sinucigaş care a avut loc în exteriorul bazei, calificat de insurgenţi drept "represalii" după difuzarea unor pliante americane adresate populaţiei locale, scrie Reuters, citată de Agerpres.

„Avem doi soldaţi americani răniţi, viaţa lor nu este în pericol", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al forţelor americane în Afganistan, căpitanul William Salvin. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit guvernatorului Abdul Shukor Qodossi, cel puţin trei civili au fost răniţi şi un vehicul a fost avariat. 

Nu se ştie deocamdată dacă şi acest nou atac are legătură cu pliantele americane, a căror distribuire a provocat săptămâna trecută furie printre numeroşi afgani. 

Pliantul, destinat să convingă populaţia să nu-i susţină pe insurgenţi, reprezenta un leu ce încearcă să prindă un câine pe corpul căruia era scris „Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah, iar Mahomed este trimisul lui Allah”.

Această imagine a fost considerată extrem de jignitoare de către musulani, iar forţele americane şi-au cerut scuze miercurea trecută, invocând "o eroare".