Contestațiile depuse la candidatura lui Georgescu, trimise la CCR. Ședința de judecată, pe 8 martie. Update
- Mădălina Sfrijan
- 7 martie 2025, 19:29
Curtea Constituțională. Sursa foto: facebookUpdate 21:44. Primarul din Cavnic a anunțat că a depus contestație la candidatura lui Călin Georgescu.
Biroul Electoral Central a trimis, vineri, la Curtea Constituţională, contestaţiile depuse la candidatura lui Călin Georgescu, urmând ca şedinţa de judecată să aibă loc sâmbătă. Potrivit avocatului Toni Neacșu, dosarele nu au obiect dacă BEC nu s-a pronunţat în legătură cu admiterea sau respingerea candidaturii.
Contestațiile la candidatura lui Călin Georgescu, trimise la Curtea Constituțională
Reprezentanții Curții Constituționale au anunțat că există, până în prezent, două dosare deschise în cadrul procedurii de alegere a președintelui.
„Cele 2 contestații au fost trimise de BEC către CCR, singura care, potrivit legii, poate soluționa contestațiile de felul acesta. Evident că în momentul ăsta sunt premature, pentru ca încă nu avem o hotărâre a BEC, deci le lipseşte obiectul”, a scris Adrian Toni Neacşu pe Facebook.

Călin Georgescu. Sursa foto: facebook
Zile de așteptare
Vineri, BEC a anunțat că i-a acceptat candidatura lui Călin Georgescu.
„Odată cu propunerea de candidatură a fost transmis spre analiză și semnul electoral pe care domnul Călin Georgescu dorește să îl utilizeze în cadrul alegerilor prezidențiale (…)”, au precizat reprezentanții Biroului Electoral Central.
BEC are la dispoziție 48 de ore pentru a decide dacă respinge sau înregistrează candidatura lui Călin Georgescu. În primă fază, reprezentanții Biroului Electoral Central verifică dacă dosarul îndeplinește toate cerințele legale.
Două contestații legate de candidatura lui Călin Georgescu
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a depus o contestație privind înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu, solicitând verificarea respectării condițiilor legale și respingerea acesteia.
„Sunt zeci de declarații ale domnului Georgescu privind desființarea partidelor politice … (…) elemente care țin de securitatea statului român. Am documentat pe zece ani declarațiile lui Călin Georgescu”, a adăugat rectorul SNSPA.
El a menționat că Georgescu are un discurs „fascist”.
„Discursul lui este de tip fascist”, a explicat Remus Pricopie.
Pentru depunerea acestei contestații, rectorul SNSPA a analizat declarațiile făcute de Georgescu în ultimii zece ani.
CCR va avea 48 de ore pentru a se pronunța asupra contestațiilor. Judecătorii pot valida decizia BEC sau o pot modifica. După pronunțarea sentinței, aceasta devine irevocabilă și nu mai poate fi contestată.