Aflat într-o vacanţă forţată până la stabilirea unei sentinţe în cazul „Sibutramina”, Adrian Mutu (31 de ani) a fost implicat, ieri-dimineaţă, într-un nou scandal monden.
Incidentul a avut loc în parcarea unui local din Florenţa, în jurul orei 2.00, şi a pornit în momentul în care Consuelo, soţia fotbalistului, a fost abordată de un bărbat pe care nu îl cunoştea. Libanezul Fawaz Gruosi şi italianul Tommaso Buti, cei care se aflau alături de familia Mutu, au reacţionat, iar de aici până la lovituri n-a mai fost decât un pas.
Necunoscutul şi amicul lui s-au dovedit a fi mai puternici, Gruosi şi Buti încasând câţiva pumni. Asiaticul a fost nevoit să meargă la spital, pentru a primi îngrijiri medicale. Potrivit mass-media din Italia, cei doi atacatori au reuşit să scape de poliţie.
Internaţionalul român a mai participat la un scandal asemănător în ultima lună a anului trecut. Chiar Mutu a reacţionat atunci, la agresiunile verbale şi fizice ale unui cetăţean libanez, în timpul unei petreceri care a avut loc într-un hotel din Florenţa.
Luni va merge la audieri
Mijlocaşul legitimat la AC Fiorentina va fi audiat luni de Tribunalul Naţional Antidoping din Italia şi, potrivit presei peninsulare, va primi o suspendare de şase luni în cazul „Sibutramina”.
Paolo Rodella, unul dintre avocaţii românului, crede însă că informaţiile respective sunt pure invenţii. „Înainte de a merge în instanţă, nu se poate şti ce pedeapsă va primi Adrian. Zvonurile nu au nici cea mai mică bază. Faptul că noi suntem optimişti cu privire la rezultatul cazului este un lucru, dar nu e posibil să existe scurgeri de informaţii înainte de a începe procesul. Luni vom merge la audieri şi vom arăta toate argumentele noastre. Suntem absolut liniştiţi, datorită faptului că poziţia lui Adrian este de un anumit tip. Vom merge acolo şi vom cere o reducere corespunzătoare a pedepsei (n.r. - Procuratura Antidoping a cerut o suspendare de un an pentru Mutu)”, a declarat Rodella.
Site-ul violanews.com a anunţat ieri că „Briliantul” vrea să rămână la Fiorentina: „Adi se simte dator faţă de club”.