Concurs intern în URS Timiș: se caută candidați pentru locale

Concurs intern în URS Timiș: se caută candidați pentru locale

În rândul USR Timişoara s-a declanșat un concurs intern în uma căruia se va identifica cel mai bun contracandidat al actualului edil pentru funcția de conducător al orașului. Nou primar, care va fi ales în vara lui 2020, va conduce Timișoara în anul în care orașul va deține titlul de Capitala Europană a Culturii.

Organizaţia politică vrea să schimbe administraţia locală şi judeţeană, iar pentru asta a declanșat o competiție internă, menită să identifice viitorii lideri. ”Vreau să anunț că demarăm competiţia internă a USR pentru desemnarea candidatului pentru primar. E un proces democratic, se va face cu votul tuturor membrilor. Competiţia începe acum. Împreună cu cei de la Plus dăm viitorul primar. Competiţia este deschisă tuturor membrilor, inclusiv celor care doresc să devină membri. Trei persoane sunt deja înscrise în competiţie, nu îi voi numi, se vor anunţa ei. Până pe 15 iunie orice membru îşi poate depune candidatura, va urma o campanie internă, o perioadă în care vom avea dezbateri, în cadrul cărora fiecare are ocazia să prezinte ce îşi propune să facă. Pe 20 iulie USR îşi va desemna propunerea la funcţia de primar. Orice membru poate vota”, a declarat Dan Reşitnec, preşedintele organizaţiei Timişoara.

„Timişoara are nevoie de o schimbare de viziune, trebuie să reformăm administraţia, primăria, felul de administrare a companiilor deţinute de Consiliul Local”, mai spune reprezentantul USR.

Ne puteți urmări și pe Google News