COMUNA din care Antreprenoreşti va face MODEL de dezvoltare RURALĂ

COMUNA din care Antreprenoreşti va face MODEL de dezvoltare RURALĂ

Echipa Antreprenoreşti a votat comuna alături în care va construi un model de dezvoltare economică şi socială în mediul rural.

Este vorba de comuna Ghindăreşti, judeţul Constanţa, aceasta fiind comuna care a reuşit să strângă cele mai multe voturi din partea membrilor echipei Antreprenoreşti.

În etapa de selecţie şi în cadrul turului de vizite în comune au fost şi comunităţile Ciulniţa şi Săveni din judeţul Ialomiţa, dar şi comunitatea din Topalu, judeţul Constanţa.

Următoarea etapă alături de comuna Ghindăreşti, cea de-a 3-a comună Antreprenoreşti, este aceea de stabilire a direcţiei de dezvoltare, împreună cu comunitatea locală. Acest demers urmează să fie programat împreună cu grupul de iniţiativă locală urmând a se desfăşura în perioada februarie-martie 2018, se arată într-un comunicat de presă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Antreprenorii din Romanian Business Leaders (RBL) au ca obiectiv identificarea potenţialului existent şi încă neutilizat de comunitate pentru a putea veni în sprijinul lor cu expertiză în dezvoltarea de strategii şi planuri de dezvoltare economică. Criteriile care stau la baza selecţiei sunt: curba demografică -numărul tinerilor să fie în media demografică a ţării, potenţialul economic local şi interesul arătat de comunitatea locală

Proiectul Antreprenoreşti, iniţiativă aparută spontan la Summit-ul RBL din 2016, îşi propune să creeze strategii de dezvoltare viabile pentru minim zece comune selectate. Concret, proiectul urmăreşte să producă rezultate palpabile şi replicabile în comunităţile rurale din România, prin transfer de know-how specific (fonduri europene, management, schimb de experienţă etc.), mentorat pentru antreprenori şi administraţie locală şi prin identificarea potenţialului local de dezvoltare economică. Pentru detalii, vă invităm pe http://antreprenoresti.ro/.

Echipa Antreprenoreşti reuneşte membri RBL. Romanian Business Leaders este o organizaţie apolitică, neguvernamentală şi non-profit, înfiinţată în iulie 2011. Obiectivul său este să dezvolte o platformă de acţiune şi implicare socială pentru liderii din mediul privat. Scopul este ca România să devină o ţară mai bună pentru business-ul responsabil şi, în felul acesta, pentru toţi românii. Pentru detalii, accesaţi www.rbls.ro.