Comasarea alegerilor - puncte tari, puncte slabe

Comasarea alegerilor - puncte tari, puncte slabe

Cu ajutorul a trei analişti consacraţi, "Evenimentul zilei" a identificat avantajele şi dezavantajele cuplării alegerilor locale cu cele parlamentare, la finalul anului viitor.

Comasarea alegerilor se dovedeşte a fi un subiect fierbinte pentru toate partidele, fie că se află la putere, fie în opoziţie. "Evenimentul zilei" a analizat punctele tari şi punctele slabe ale acestui demers, cu ajutorul analiştilor Mircea Kivu, Ion Cristoiu şi Vasile Dâncu. Una dintre concluzii este aceea că atât avantajele, cât şi dezavantajele se contabilizează de partea partidelor şi a candidaţilor. "Oamenii sunt interesaţi ca alegerile să fie transparente, dar nu sunt(...) Un alt interes al maselor ar fi ca alegerile generale şi locale să fie distanţate cât mai mult în timp, să nu se influenţeze unele pe altele", ne-a declarat Vasile Dâncu. La rândul său, Ion Cristoiu a susţinut că, deşi se face mare caz pe tema descentralizării, comasarea alegerilor va face imposibilă o dezbatere serioasă despre rolul primarilor. "Nu mai este timp şi spaţiu pentru ca alegătorul să conştientizeze că trebuie să deschidă ochii când alege un primar(...) În campanii au loc dezbateri, oamenii află ce responsabilităţi are primarul, se face o educaţie a po pulaţiei", a arătat Cristoiu.

Sociologul Mircea Kivu a subliniat că vor fi dificultăţi şi de ordin tehnic cu privire la organizarea alegerilor. Avantaje 1. Economie la buget, organizarea alegerilor va costa mai puţin pentru că va fi organizat un singur tur de scrutin. Prin comasarea celor două scrutine s-ar reduce cheltuielile, în special cu personalul, pentru că vor fi înfiinţate o singură dată secţii de votare şi birouri electorale. 2. Partidele şi candidaţii vor face economii, cheltuielile de campanie fiind reduse, pentru că vor fi comandate afişe şi spoturi o singură dată. Valabil şi pentru acordarea de "pomeni electorale". 3. O mai bună participare la vot, datorită interesului alegătorilor pentru scrutinul local. 4. Instituţiile statului nu vor fi blocate jumătate de an. Este cunoscut faptul că, cu circa trei luni înainte de alegeri, în instituţii activitatea se reduce drastic. 5. Actuala putere va câştiga timp pentru a-şi duce la capăt proiectele începute, în special în ceea ce priveşte restructurarea sectorului bugetar şi îndeplinirea obligaţiilor din acordul cu FMI. 6. Primarul devine remorcă şi pentru candidaţi la parlamentare. 7. Se elimină riscul trădării primarilor, care, odată aleşi, pot schimba tabăra. 8. Timp câştigat de PDL şi UDMR pentru câştigarea popularităţii pierdute din cauza măsurilor de austeritate. 9. Partidul care are mai mulţi primari în funcţie este avantajat. La alegerile parlamentare parţiale a câştigat partidul care a avut în zonă mai mulţi primari. Dezavantaje 1. Candidaţii vor fi nevoiţi să aleagă fiecare unde vor să mergă, în Parlament sau administraţia locală. Nu mai există plasă de siguranţă pentru cei care pierd la locale. 2. Pericol de confuzie în rândul alegătorilor, din cauza numărului mare de buletine de vot. 3. Comasarea este un demers în interesul partidelor şi al candidaţilor nu al alegătorilor, care sunt interesaţi de transparenţa procesului de vot, de corectitudine. 4. Candidaţii nu vor putea să-şi prezinte programele, se vor suprapune temele de dezbatere locale şi naţionale. Mesajul de la centru va anula mesajul local. 5. Oamenii din secţiile de votare vor depune o muncă dublă pentru aceiaşi bani. Vom avea o calitate proastă a personalului din secţiile de votare. 6. Partidele mici vor avea o problemă din punct de vedere al depunerii candidaturilor. Vor avea nevoie de mai mulţi oameni, deoarece candidaţii de la locale nu se vor putea înscrie şi la generale. 7. Va fi o problemă şi pentru CNSAS care trebuie să verifice mai mulţi candidaţi 8. Comasarea face imposibilă o dezbatere serioasă despre rolul primarilor, despre administraţia locală. 9. Se creează impresia că partidul aflat la putere face jonglerii să rămână la putere. 10. Presa va fi dezavantajată. În campania electorală, oamenii sunt interesaţi de politică, mesajele politice devin interesante, este un bun prilej de educare politică a populaţiei. Citiţi şi:

  • Alegerile vor fi comasate. Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament
  • Alegeri comasate peste un an. Moţiune de cenzură de Crăciun
  • USL va boicota angajarea Guvernului pe comasarea alegerilor. Ponta: Vor ca să ne fure

Ne puteți urmări și pe Google News