Codul silvic intră din nou în dezbateri, azi, la comisiile Camerei Deputaţilor
- Andreea Udrea, consultant politic
- 12 mai 2015, 07:55
Proiectul de modificare a Codului silvic, iniţiat în vara anului de 125 de parlamentari PSD şi trimis înapoi la Parlament pentru reexaminare de Iohannis, intră azi în dezbatere la comisiile Camerei Deputaţilor, forul decizional, după ce Senatul l-a readoptat în aceeaşi formă.
Propunerea legislativă semnată de cei 125 de deputaţi şi senatori PSD a fost înregistrat la Senat în 3 iulie 2014, la câteva zile după ce proiectul de lege al Guvernului Ponta, iniţiat de fostul ministru delegat pentru Ape şi Păduri Lucia Varga (PNL) a fost respins (în 24 iunie 2014), informează Mediafax.
O altă iniţiativă pentru modificarea Codului silvic, semnată de 30 de deputaţi PSD, era la momentul respectiv în dezbatere la Camera Deputaţilor, după ce a fost respinsă de Senat. Aceasta prevedea posibilitatea ca pădurile proprietate privată ale persoanelor fizice sau juridice să fie "transformate în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, terenuri de recreere sau de agrement". Iniţiativa a fost respinsă de Camera Deputaţilor în 6 mai anul acesta.
Propunerea celor 125 de parlamentarilor PSD a atras, la rândul ei, unele critici la vremea respectivă.
"Nu par a fi măsuri care să asigure o securitate reală şi sustenabilă a fondului forestier, ca de exemplu: excluderea perdelelor de protecţie şi a păşunilor împădurite cu consistenţă mai mare sau egală cu 0,4, din fondul forestier; permiterea construcţiilor la 50 metri faţă de liziera pădurii; reducerea obligativităţii statului român de a împăduri o suprafaţă de 2 milioane hectare până în 2035, la o suprafaţă de 1 milion hectare până în 2030", spuneau reprezentanţii Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham), după ce iniţiativa a fost adoptată de Senat în 17 septembrie.
Ministrul delegat pentru Ape şi Păduri de la vremea aceea, Doina Pană (PSD), arăta în schimb că proiectul noului Cod silvic este unul foarte benefic, iar reprezentanţii AmCham "probabil că au citit nişte declaraţii ale unor personaje din spaţiul public, care nu sunt reale".
Pe 25 februarie, proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor, pe fondul criticilor parlamentarilor PNL.
Proiectul prevede, printre altele, că valorificarea masei lemnoase pe picior se face doar de către operatori economici atestaţi.
Astfel, un operator/grup de operatori economici poate cumpăra la licitaţie sau negociere, după caz, materiale lemnoase rezultate din produse principale sau accidentale, sub formă de lemn rotund fasonat la drum auto, doar în cazul în care asigură prin capacitatea proprie procesarea a cel puţin 40% din materialul lemnos achizţtionat.
Proiectul mai stabileşte că suprafaţa maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier, incluzând construcţia, accesul şi împrejmuirea, este de maximum 250 metri pătraţi în cazul proprietăţilor forestiere mai mari de 5 ha şi de maximum 5% din suprafaţa proprietăţii forestiere, dar nu mai mare de 200 m2, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică de 5 ha.
Accesul public în fondul forestier naţional cu autovehicule, motociclete, ATV-uri sau mopede este interzis, cu excepţia activităţilor sportive, de recreere şi turism, care se pot practica numai cu acordul şeful ocolului silvic, în cazul administrării, proprietarului, cu avizul şefului ocolului silvic, în cazul asigurării serviciilor silvice
Un operator economic/grup de operatori economici nu poate achiziţiona/procesa mai mult de 30% din volumul dintr-un sortiment industrial de masă lemnoasă din fiecare specie, stabilit ca medie a ultimilor 3 ani, în baza actelor de punere în valoare autorizate la exploatare şi exploatate la nivel naţional, indiferent de forma de proprietate.
Alte articole stabilite de deputaţi prevăd că preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabileşte anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.