Cocktail de mistere pe "Raftul Denisei"

Cocktail de mistere pe "Raftul Denisei"

Denisa Comanescu este directorul general al Editurii Humanitas Fiction.

Departamentul Humanitas Fiction a devenit, la sfarsitul lunii august, o noua editura in cadrul Grupului Humanitas condus de Gabriel Liiceanu. Denisa Comanescu este directorul general al noii edituri, care include colectiile: „Raftul Denisei”, „Cocktail” si „Thriller&Mystery”.

Pana la sfarsitul anului vor aparea la Humanitas Fiction 40 de titluri, dintre care peste 20 numai in „Raftul Denisei”, raft ce are un buget de aproximativ 200.000 de euro pentru 2007. Sub sigla celebrei de-acum pisici negre a coordonatoarei, „Raftul”, lansat in mai 2006, are in prezent 70 de titluri, cu un tiraj total de peste 250.000 de exemplare. Humanitas Fiction a organizat, joi seara, prima lansare de carte: „Sunt aiurita si se ia!”, de Caprice Crane. "

EVZ: Ce isi propune noua editura Humanitas Fiction? Denisa Comanescu: Initial am vrut sa avem o noua editura in cadrul grupului Humanitas, dedicata literaturii straine. Humanitas Fiction, formula la care am ajuns in final, are o mare posibilitate de dezvoltare. Este o mare concurenta, de aceea am vrut sa fim si mai puternici. Noua editura porneste la drum cu un portofoliu bogat, alcatuit din „Raftul Denisei”, prima si singura colectie personalizata de pe piata editoriala romaneasca, care va aparea alaturi de „Cocktail” si „Thriller&Mystery”.  Humanitas Fiction si-a propus sa editeze marea literatura a tinerilor publicata astazi in lume, dar care nu ocoleste numele deja consacrate ale literaturii mondiale, carora le-am facut serii de autor.

Colectia „Cocktail” nu se intersecteaza cu „Chic”-ul de la Polirom? „Cocktail” este dedicata mai ales tinerelor (chic-lit), dar are, spre deosebire de concurenta, si lad-lit, pentru barbati. Succesul consta in faptul ca personaje tinere si haioase isi povestesc realitatea citadina cu foarte mult umor. Am lansat colectia la sfasitul lunii mai 2007 si a avut un mare impact la public. Pana la sfarsitul anului vor mai aparea inca sase titluri, printre care Meg Cabot cu „Regina gafelor” si Michael Chabon, autor cult pentru tineri, cu celebrul roman ecranizat „Wonder Boys”.

Care sunt cele mai mari succese de pe „Raftul Denisei”? Am publicat, in februarie 2007, „Istoria iubirii”, de Nicole Krauss, intr-un tiraj de 4.000 de exemplare, iar, in cinci luni, a ajuns la 14.000 de exemplare. In lume, cartile scriitoarei chiliene Isabel Allende au tiraje fabuloase de milioane de exemplare. Mircea Cartarescu imi spunea de curand ca patronul Editurii Suhrkamp, din Frankfurt, a ridicat un bloc cu banii incasati pe cartile ei traduse in germana. I-am dedicat o serie de autor in care au aparut deja opt titluri, din care in ultimul, „Paula”, autoarea povesteste cum si-a ingrijit fiica bolnava de porfirie. Romanul „In compania curtezanei”, al englezoaicei Sarah Dunant, aparut in aprilie, a ajuns la 7.000 de exemplare in patru luni. Vor mai aparea in Raft „O mie de farame”, de James Frey, „Nasterea lui Venus”, de Sarah Dunant, „Maestrul si Margareta”, de Mihail Bulgakov, cu o noua traducere de exceptie, de Ion Covaci, si o postfata de Ion Vartic. Traducerea pune in lumina, dupa 40 de ani, multe lucruri noi.    Ce va aduce nou colectia „Thriller&Mystery”? Colectia a fost infiintata la Gaudeamus 2006 si a publicat pana acum 12 titluri. Revelatia internationala in domeniu este Boris Akunin, din care am editat deja doua titluri si urmeaza sa apara al treilea, „Leviatan”. L-am mai publicat pe Koji Suzuki, cu celebra serie „Ring” ecranizata. Vom edita in curand „Ring 3”, iar pana la sfarsitul anului vom publica inca opt titluri, printre care „Oamenii de paie”, a lui Michael Marshall. 

Ne puteți urmări și pe Google News