CNN l-a căutat pe Dracula şi a găsit ruine, un peisaj de vis şi căruţe din lemn
- Adam Popescu
- 31 octombrie 2010, 17:53
Jurnaliştii de la CNN au poposit la ruinele Cetăţii Poienari, pentru a-l căuta pe ‚cel mai faimos vampir din istorie, Dracula'. Numai că printre cheile adânci, stâncile gri-cărbune şi izvoarele de munte, aceştia anu ajuns la concluzia că povestea lui Dracula nu este decât un mit care a înflorit pe baza istoriei unui prinţ din secolul al XV-lea.
''Faimoasa carte carte şi filmele realizate sunt doar ficţiune, dar, de când Bram Stoker şi-a publicat opera în 1897, lumea a privit Transilvania ca pe casa Contelui Dracula'', scrie Aaron Cooper, jurnalistul CNN, care a căutat dovezi ale existenţei personajului romanului lui Stoker la cetatea Poienari.
El recunoaşte că povestea scriitorului are şi un dram de adevăr în ea. Stoker nu a pus niciodată piciorul în Transilvania, dar povestea sa are la bază istoria domnitorului Vlad Ţepeş, care, potrivit lui Aaron Cooper, a ‚domnit în valahia, care de fapt este sudul Transilvaniei'.
''Ca lider militar, el a fost un erou pentru poporul său şi are un loc în Muzeul Naţional Militar Român'', mai scrie jurnalistul de la CNN.
Acesta a mai precizat că una dintre explicaţiile numelui de Dracula este faptul că acesta provine de la ordinul cavaleresc al dragonului, a cărui misiune era să apere creştinătatea. O dovadă în acest sens este faptul că s-au păstrat documente pe care Vlad Ţepeş le-a semnat ''Vlad Dracula''. Cooper mai explică şi că numele de Ţepeş i-a fost atribuit domnitorului Ţării Româneşti ca urmare a faptului că aplica pedeapsa capitală prin tragerea în ţeapă.
Ajunşi la Braşov, Cooper şi prietenii lui au beneficiat de serviciile unei doamne, care administra hostelul în care aceştia au fost cazaţi. Foarte amabilă, doamna le-a făcut rost de un şofer, care a fost dispus să îi transporte de la Braşov la Poienari, contra sumei de 40 de euro de căciulă, adică peste 160 de lei de persoană.
Case încremenite în timp
Turiştii americani au remarcat, asemeni lui Marin Preda, că pentru satul românesc timpul curge altfel. Mai precis, timpul parcă a stat în loc pentru căsuţele presărate pe drumurile de munte străbătute de aceştia. Nu au fost singurii drumeţi: ţărani care se deplasau în căruţe din lemn trase de cai şi turme de vaci, care le-au mai blocat drumul.
În curţi, au putut vedea cum ţăranii ridicau stoguri de fân. Se pare că turiştii au fost impresionaţi, din moment ce reporterul a subliniat că făceau toată această muncă ''manual''.
<object width="425" height="344"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/YGIEAEuqbvY?fs=1&hl=en_US" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/YGIEAEuqbvY?fs=1&hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="425" height="344"></embed></object>