Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a respins solicitarea de prelungire a licenței de funcționare, cerere făcută de un cunoscut post de radio din România.
Este vorba despre Realitatea FM, a cărei cerere a fost respinsă pentru că reprezentanții săi nu au depus documentația necesară. „Mai exact, Realitatea Media, aflată în insolvență de mai bine de opt ani, nu are nici acum un plan de reorganizare aprobat, și nu a putut depune certificatul fiscal, așa cum cere legislația CNA”, potrivit paginademedia.ro.
Licența de funcționare Realitatea FM, post care transmite în București, Cluj, Focșani, Sibiu, expiră în ziua de 15 ianuarie.
Amintim că, din data de 1 noiembrie, locul postului Realitatea TV a fost luat de Realitatea PLUS, televiziune administrată de Geopol Internațional, companie deținută de Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru.
Realitatea Media a intrat în insolvență în urmă cu opt ani, iar, în aprilie, Curtea de Apel București a decis intrarea companiei în faliment.
Potrivit documentelor depuse de Realitatea Media la dosarul de la CNA, compania înregistra restanţe fiscale de peste 10 milioane de lei, iar planul de reorganizare al societăţii era infirmat.