Decizia CNA pentru influencerii cu peste 100.000 de urmăritori, contestată în instanță. Ce reclamă o creatoare de conținut
- Dragoș Lefterescu
- 7 octombrie 2026, 12:20
CNA. Sursa: Wikipedia
Decizia Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) care introduce noi obligații pentru creatorii de conținut cu audiențe mari este contestată la Curtea de Apel București.
Influencerii contestă decizia CNA
Medicul și creatoarea de conținut Ioana Iordăchescu, cunoscută online drept „Dr. Ioana Vitamina”, cere anularea Deciziei CNA nr. 116/2026, susținând că aceasta introduce obligații neclare și disproporționate și afectează libertatea de exprimare.
Potrivit acțiunii depuse în instanță, decizia CNA instituie un regim de notificare pentru persoanele care difuzează servicii media audiovizuale prin platforme de partajare video.
Printre criterii se află existența a cel puțin 100.000 de urmăritori sau abonați, inclusiv prin cumularea audiențelor de pe mai multe platforme, publicarea a minimum 24 de materiale în ultimele 12 luni și obținerea unor bani, produse, servicii sau beneficii.
Ce obligații au influencerii
Influencerii care intră în această categorie trebuie să transmită CNA o serie de documente, inclusiv, în cazul persoanelor fizice, declarația unică privind veniturile obținute din postări.
Notificarea este verificată de CNA, iar respectarea procedurii poate conduce la eliberarea unui aviz prin care persoana dobândește calitatea de furnizor de servicii media audiovizuale la cerere.

Curtea de Apel București. Sursa foto Wikipedia
Reclamantele susțin că decizia depășește competența CNA și că unele criterii sunt insuficient de clare. Printre exemple sunt noțiunile de „activitate cu caracter comercial” și „beneficiu pentru sine sau pentru un terț”, precum și modul de calcul al audienței cumulate.
Modul de adoprare a decizie CNA, contestat
Acțiunea contestă și procedura de adoptare. Potrivit documentului, proiectul supus consultării publice în aprilie 2025 prevedea un prag de 500.000 de urmăritori, în timp ce forma adoptată în februarie 2026 a redus pragul la 100.000. Reclamantele susțin că modificarea ar fi fost făcută fără o nouă consultare publică.
Un alt argument vizează procedura europeană de notificare. CNA a adoptat decizia la 24 februarie 2026, în timp ce notificarea către Comisia Europeană prin procedura TRIS ar fi fost transmisă abia la 11 martie.
Reclamantele cer și sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru clarificarea procedurii.