CNA funcționează și fără Laura Georgescu

CNA funcționează și fără Laura Georgescu

În lipsa președintelui, ședința a fost relaxată. Laura Georgescu este chemată, azi, la DNA

Ședința de ieri a Consiliului Național al Audiovizualului a demonstrat că instituția funcționează și fără președintele Laura Georgescu. Opt membri ai CNA (numărul minim pentru cvorum)au reușit să se reunească după o lună de blocaj, sub conducerea vicepreședintelui Viorel Vasile Buda. Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Lorand Turoș, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Christian Mititelu și Răsvan Popescu au discutat cele mai urgente chestiuni, precum prelungiri de licențe, cereri de licențe sau schimbare de grilă a posturilor. În sală s-au înghesuit zeci de radiodifuzori. Laura Georgescu nu a venit la ședință, deși se afla în instituție.

„Demisia”

„Am asistat la o ședință normală. Trebuie ca presa să vadă, colegii noștri să vadă, politicienii să vadă și chiar și Laura Georgescu să vadă și să înțeleagă că acest Consiliu nu numai că poate funcționa fără ea, dar nu mai are nevoie de ea”, a spus Valentin Jucan. Florin Gabrea, Narcisa Iorga și Valentin Jucan au ținut pe birouri foi albe pe care scria „Demisia”. În ultimele săptămâni, ei au avertizat că nu vor mai participa la ședințele la care e prezentă șefa CNA. „Dacă Laura Georgescu vine la ședință trebuie să-și găsească șapte membri alături de care să-și alcătuiască cvorum. Nu mi se poate cere să vin în ședință, alături de președintele CNA, atâta timp cât o contest”, crede Narcisa Iorga. Următoarea ședință e anunțată pentru 19 august.

Ne puteți urmări și pe Google News

Chemată la DNA

După ce PP-DD a depus o plângere penală ca urmare a înregistrărilor apărute în presă, Laura Georgescu intră pe mâna procurorilor. Ea a fost chemată, astăzi, la DNA pentru a da explicații în legătură cu procurarea „pe ochi frumoși” de laptopuri și servere. Și ceilalți membri CNA au fost chemați la DNA.