Procesul mostrului din Cluj se judecă azi. Cum a fost abuzat și totrturat un copil în vârstă de numai 8 ani. Detallii cutremurătoare

Procesul mostrului din Cluj se judecă azi. Cum a fost abuzat și totrturat un copil în vârstă de numai 8 ani. Detallii cutremurătoare

Curtea de Apel Cluj judecă azi procesul în care o femeie, timp de mai mulți ani, și-a torturat și abuzat sexual nepotul în vârstă de opt ani.

Redeş Nicoleta Florica și Berki Bogdan Adrian, din Șimleul Silvaniei, sunt judecați în instanța clujeană pentru pornografie infaptilă, faptă comisă împotriva fiului de opt ani al surorii femeii.

Conform anchetatorilor, „în perioada ianuarie 2017 – iulie 2018, doi copii au fost încredințați în plasament de Comisia Pentru Protecția Copilului mătușii lor din cauză că mama acestora are probleme de sănătate și nu se poate ocupa de minori întrucât necesită o serie de investigații medicale și intervenții chirurgicale”, scrie Gazetadecluj.

Mass-media locale suțin că cei doi minori provin dintr-o familie dezorganizată. Cei doi copii mai au încă 10 frați, fiecare cu tată diferit.

Persoana care a alertat Protecția Copilului cu privire la aceste abuzuri înfiorătoare este un tânăr de 19 ani. El a oferit inspectorilor DGASPC și imagini filmate cu torturile la care era supus copilul. Tânărul este și el suspect în acest dosar.

Mătușa copiilor, Nicoleta Florica Redeș, are 48 de ani și trebuie să răspundă acum pentru faptele sale. Procurorii DIICOT susțin că femeia l-a supus pe băiat unor pedepse de o cruzime ieșită din comun care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a acestuia. Pedepsele aplicate țineau și câte o noapte întreagă.

Ororile la care au fost suspus băiatul sunt greu de imaginat.

Copilul era forțat să stea în genunchi timp de 20 de ore cu mâinile întinse și cu o bâtă peste acestea, în timp ce era legat la gură cu un fular. Nu primea nici mâncare, nici apă.

Sub amenințarea cuțitului, el era pus de mătușă să comită tot felul de acțiuni sexuale în prezența acesteia. Materialele pornografice astfel filmate au fost distribuite unor alte persoane.

Polițiștii susțin că băiatul are zece ani și că actele de violență ar fi avut loc numai între octombrie 2017 și februarie 2018.

Jurnaliștii de la Sălăjeanul susțin că băiatul a stat o vreme cu tatăl său, în județul Cluj, dar a fost trimis înapoi la mamă, pentru că era bătut în mod repetat de acesta și rudele sale. Directorul DGASPC Sălaj, Violeta Milaș, a declarat pentru sursa citată că ambii copii au ajuns în atenția direcției în urmă cu trei ani când fata și-a rupt mâna și mama nu dorea să fie operată.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News