Evenimentul Zilei > Actualitate > „Ciulinii” din Bărăgan au rămas fără ţepi
„Ciulinii” din Bărăgan au rămas fără ţepi

„Ciulinii” din Bărăgan au rămas fără ţepi

Unirea Urziceni a încheiat la egalitate toate cele patru meciuri oficiale disputate în noul sezon. În campionat, ialomiţenii n-au înscris până acum niciun gol.

Unirea şi Rapid au încheiat nedecis, scor 0-0, partida disputată sâmbătă seară, la Urziceni, în cadrul etapei a doua a Ligii I la fotbal.

Ialomiţenii au bifat cea de-a patra remiză în tot atâtea meciuri oficiale susţinute, precedentele trei egaluri fiind înregistrate în jocurile cu CFR Cluj (din Supercupa României), cu Pandurii (în prima rundă a sezonului) şi cu Zenit Sankt-Petersburg, din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor. Mai mult, Unirea nu a înscris niciun gol în ultimele trei meciuri.

Partida de la Urziceni a făcut şi trei victime. La gazde, mijlocaşul Sorin Paraschiv s-a accidentat şi a părăsit terenul după doar 10 minute de joc. De partea cealaltă, rapidiştii i-au pierdut încă din prima repriză pe Marius Constantin şi pe Cesinha.

"Regret enorm că nu voi juca în Rusia"

Ronny Levy, antrenorul vicecampioanei României, a anunţat că mijlocaşul Sorin Paraschiv nu va putea fi refăcut pentru returul cu Zenit, programat miercuri (ora 19.30, în direct la Digi Sport), la Sankt-Petersburg. Pe lângă "Para", din echipa ialomiţeană vor mai lipsi Apostol, Pădureţu şi Ricardo.

"Nu ştiu exact cât de serioasă este accidentarea. Voi face în zilele următoare un control medical şi voi vedea despre ce e vorba. Cert este însă că voi rata returul cu Zenit. Regret enorm că nu voi juca în Rusia, dar sper ca echipa să reuşească să se califice mai departe", a declarat Paraschiv, ieri, pentru EVZ.

De menţionat că Zenit a învins sâmbătă, pe propriul teren, cu scorul de 2-0, formaţia Rubin Kazan, campioana ultimelor două ediţii ale întrecerii din Rusia. Ambele goluri au fost marcate de Kerjakov. Referitor la seria de remize înregistrate de Unirea Urziceni în meciurile de până acum, fostul jucător al Stelei ne-a precizat: "Normal că nu suntem mulţumiţi că nu am câştigat niciun meci, dar nici nu cred că sunt motive de îngrijorare. Dacă stăm să ne gândim bine, doar remiza de la Târgu- Jiu o putem privi ca pe un insucces. CFR Cluj, Zenit şi Rapid sunt echipe foarte bune, iar un egal cu ele nu e tocmai o contraperformanţă".

De partea cealaltă, Dinu Gheorghe, preşedintele clubului Rapid, dă vina pe terenul de la Urziceni pentru accidentarea lui Cesinha: "A fost un truc ieftin, nu au tuns gazonul. Cesinha s-a accidentat din cauza terenului. Înţeleg că nu poţi să faci parcări sau tribune, dar un gazon civilizat poţi să faci. Bagi 150.000 de euro şi îl ai trei ani".

4 jucători
de la Unirea Urziceni nu vor putea evolua în returul cu Zenit: Paraschiv, Ricardo, Apostol şi Pădureţu

Liga I – etapa a II-a

Unirea Urziceni – Rapid Bucureşti 0-0

Unirea: C. Grigore 6 – P. Marin 5, Galamaz 5, Maftei 6, Brandan 6, Semedo 5 (60, Neaga 5), S. Paraschiv (10, L. Marinescu 5), Pădureţu 5, S. Frunză 6, Onofraş 5 (76, Rusescu), Bilaşco 6. Antrenor: Ronny Levy.

Rapid: Bornescu 6 – R. Duarte 5, M. Antonio 6, M. Constantin 5, (41, Glauber 6), Ezequias 5, M. Roman 5, C. Lazăr 6, Spadacio 5, Cesinha 6, (34, Herea 5), Cassio 6, Sburlea 5 (68, Bozovici 5). Antrenor: Marius Şumudică.

Arbitri: A. Constantin 6 – S. Gheorghe 6, D. Iliescu 6.
Stadion: "Tineretului"- Urziceni; Spectatori: 4.000.