METAL DULCE. Fabricată în pivniţa unei cetăţi săseşti, delicatesa este o comandă obişnuită a corporaţiilor şi lanţurilor hoteliere cunoscute. O pralină învelită în metal de 22 de carate pleacă din fabrică cu preţul de 10 lei bucata.

După decenii în care s-a făcut cunoscută prin fabrica de covoare, Cisnădia iese, acum, din rândul oraşelor uitate printr-o afacere adusă de belgieni, în 1996. Vedete nu mai sunt covoarele, ci o delicatesă dulce. Cei 23 de angajaţi ciocolatieri de la Pralin „confecţionează“ praline şi alte figurine cu aproximativ 70 de feluri diferite de cremă. Dintre „delicatesele“ pe care le fabrică, cea mai deosebită este desertul cu aur de 22 de carate.

„Venind în contact cu ideea de «fusion» (n.r. - amestec), de la ciocolata cu piper roşu, cu boia, curry sau tot felul de condimente pe care le ştiam pentru alte mâncăruri şi nu pentru ciocolată, am făcut şi legătura între medicina tradiţională care folosea metalele rare pentru vindecarea bolilor articulare. Am vrut să îmbinăm principiile active ale acesteia cu aurul sau argintul din două motive: estetic, să arate mai interesant, şi principiile curative ale metalelor“, spune managerul companiei, Florin Balan.

Cei câţiva micromi de aur, aplicaţi manual pe pralinele de ciocolată, fac ravagii de Valentine’s Day sau de Crăciun. Deşi aurul nu dă niciun fel de gust, preţul include materialul şi manopera, o pralină costând, la plecarea din fabrică, 10 lei. Cutiile au atâtea bucăţi câte cere clientul, de la una singură până la nouă. Migala cu care foiţa este suprapusă pe bomboană şi fragilitatea ei dau cele mai interesante modele. Figurina cu care se „pupă“ această modă este, aşa cum spune directorul, inimioara de ciocolată.

Personalizarea - prima dorinţă a clienţilor

Producţia din pivinţa în care funcţionează Pralin se bazează exclusiv pe comenzi. Din noiembrie, societatea lucrează „cu casa închisă“, asta pentru că volumul cerut este deja prea mare. Pentru că materia primă vine numai din import, de la Callebaut, din Belgia, compania din Cisnădie a reuşit să intre cu „ciocolata adevărată“, personalizată în funcţie de cererea clientului, în hotelurile luxoase precum Marriott sau Hilton.

De asemenea, evenimentele care cer „un dulce“ mai special sau cadourile inedite sunt ocaziile cu care la Pralin sosesc cele mai multe comenzi. Ideile noi de modele sau reţete vin la competiţiile internaţionale, la care Pralin participă alături de brandul pe care îl distribuie în România, Callebaut. Chocolate World Master Cup, „un fel de Oscar al ciocolatei“, după cum spune Florin Balan, este concursul la care prezenţa bifată este un certificat al calităţii.

FIGURINE. Moşi Crăciun şi ciuboţele, modelele preferate de Sărbători

MARCĂ

Muzeul Brukenthal are ciocolata lui

Ultimul produs lansat de Pralin este tableta Brukenthal, născută la iniţiativa Muzeului Naţional din Sibiu. Sub licenţa acestuia, produsul s-a vrut a fi un brand al instituţiei care se va comercializa, începând de săptămâna viitoare, în interiorul muzeului.

Ideea a venit de la ciocolateria lui Samuel von Brukenthal, aflată în interiorul palatului şi care nu face parte din circuitul de vizite al muzeului. Lansată în două forme de tabletă, ciocolata va fi un brand afiliat pornit de la tradiţia ciocolateriei Brukenthal.

DESIGN. Aurul şi argintul sunt folosite pentru decoraţiuni şi efecte curative NOUTĂŢI

Kamasutra, figurinele sexy de la Cisnădie

„Găselniţa“ ciocolateriei de la Cisnădie, care dă gata orice figurină „cuminte“, inimioară, ghetuţă, CD, carte poştală sau floare, este ciocolata „Kamasutra“, a cărei imagine sunt reprezentările fidele ale templului din India. Acoperită cu un colorant bronz, ciocolata nu duce lipsă de comenzi din partea celor care, la ocazii, vor să ofere un cadou mult mai „altfel“.

Comenzile curg

Dintre toate formele şi figurinele, cu Moşi Crăciun, oameni de zăpadă, coşuleţe cu praline, maşinuţe sau chiar tablouri din ciocolată, „Kamasutra“ este, dacă nu ciudăţenia, surpriza care fură ochii la fabrica din Cisnădie. Comenzile curg, aşa cum spune directorul, mai ales din partea persoanelor private. „Cei care vor ceva întreabă întâi de figurinele obişnuite, ca mai apoi să spună de fapt «Dar de acelea cu Kamasutra nu mai aveţi?»“, spune, amuzat, Florin.

Un lucru manual

Aşa cum o demonstrează angajaţii, ciocolata cea mai bună este prelucrată manual. Turnarea în figurine sau tablete, precum şi ambalarea în staniol auriu este o muncă frumoasă, de ciocolatier. Produsul trebuie să aibă o anumită densitate, trece prin vibraţii pentru scoaterea bulelor de aer, capătă forma tabletei, se ventilează pentru răcire şi se umple cu cremă. Pentru toate aceste operaţiuni, lucrătorii fac dus-întors în făbricuţa din cetate, se echipează conform normelor europene şi, în timpul programului, se înconjoară de cel mai dulce desert, în toate formele lui.

PICANTERIE. Imaginile templului Kamasutra, una din temele ciocolatei Pralin POVESTEA PRALIN

Belgienii au înfruntat începuturile

În 1996, o familie de belgieni începea, la Cisnădie, o mică afacere cu ciocolată. Deşi nu aveau vreo legătură cu domeniul, au vrut să investească în România. Prezenţi în ţară imediat după ’89, povestea lor a început cu nişte ajutoare, aduse în timpul Revoluţiei la Cisnădie.

Cu câteva echipamente mai vechi, au încercat să intre pe piaţa românească cu „ciocolata adevărată“, bazată numai pe unt de cacao, a cărei reţetă au adus-o de acasă, din Belgia. Preţul mare cu care aceasta ar fi ajuns în magazine şi concurenţ a produselor româneşti i-au făcut pe flamanzi, după doar patru ani, să renunţe la ideea afacerii cu dulciuri de fineţe belgiană. Soluţia, venită oarecum întâmplă- tor, i-a făcut să se răzgândească. Florin Balan, actualul manager al firmei, s-a gândit la afacerea asta fără să ştie de cea de la Cisnădie. Şi-a dorit-o de mult timp şi-i lipsea doar proiectul. O bere cu prietenii şi discuţia prin care a aflat de „ciocolata adevărată“ de acolo l-au făcut să dea o fugă să vadă, cu ochii lui, ciocolata la care visa să o producă în România, dar departe de firmele mari corporatiste.

„Trei ani cumpliţi“

De nouă ani, Florin Balan s-a alăturat afacerii demarate de belgieni şi spune că începuturile n-au fost la fel de dulci. „În contextul companiilor mari care produc ciocolată, Pralin nu reprezenta atunci nici măcar un segment. Eram pe nişă. Au urmat trei ani cumpliţi, grei, în care pur şi simplu totul trebuia restructurat şi regândit, totul poziţionat pe piaţă. Încercam să arătăm diferenţa de calitate faţă de celelalte produse, dar întâmpinam handicapul de preţ“, povesteşte managerul debutul său în afacerea cu ciocolată.

Preţul i-a făcut pe cei de la Pralin să se îndrepte către o altă nişă, cea a produselor personalizate, făcute special pentru corporaţii, evenimente şi lanţuri hoteliere.

Ciocolatierul - meseria care ne lipseşte

Pentru că ceea ce le lipsea la Cisnădie erau mentalitatea asupra fineţii lucrului şi forţa de muncă calificată, conducerea şi-a trimis angajaţii la şcolarizare în Belgia.

„Cisnădia era cunoscută pentru covoare. Toată lumea a lucrat în filatură, tot felul de ţesături. Am început să-i şcolim afară pentru că meseria pe care trebuie s-o practice ei, cea de ciocolatier, nu este recunoscută aici. În Codul Ocupaţiilor din România nici nu există această specializare. În schimb, în afară este o meserie de sine stătătoare. Aici este asimilată ori cofetarului, ori patiserului. Nu este nici una, nici alta. Ciocolatierul este cel care lucrează numai cu ciocolata“, spune Florin.

Angajaţii care lucrau de ceva timp la Pralin au fost trimişi la cursuri la Academia de Ciocolată afiliată furnizorului celor de la Cisnădie şi liderul mondial pe piaţa acestui produs, Callebaut. Acolo, au învăţat secrete mari şi tehnici ale prelucrării ciocolatei adevărate, precum şi aranjamente: ciocolata nu iubeşta apa, temperatura ridicată şi lumina naturală.