Cine l-a spălat pe Ponta de plagiat. Şeful Consiliului, specialist în agricultură.Printre membrii CNE, foşti politruci PCR

Cine l-a spălat pe Ponta de plagiat. Şeful Consiliului, specialist în agricultură.Printre membrii CNE, foşti politruci PCR

Consiliul Naţional de Etică a decis aseară că lucrarea premierului, care conţine 85 de pagini copiate integral din diverse surse, care nu sunt citate, nu reprezintă un plagiat.

Decizia anunţată aseară de Consiliul Naţional de Etică, cum că premierul nu a plagiat, a fost una previzibilă: CNE se află în subordinea Ministerului Educaţiei, condus de colega de partid a lui Ponta, Ecaterina Andronescu, iar consiliul a fost primenit de fostul ministru interimar Liviu Pop, în aşa fel încât rezultatul unei simulări de analiză a lucrării să poată fi controlat. Trei dintre membrii consiliului au refuzat să facă jocul USL şi şi-au dat demisia. Iată care sunt profesorii care alcătuiesc CNE şi care au decis că lucrarea premierului nu ridică nicio problemă:

  • Virgil Muraru- vicepreşedinte CNE. Lucrează la Institutul de cercetare-dezvoltare pentru maşini şi instalaţii destinate agriculturii şi industriei alimentare. Muraru este cel care a semnat raportul final al Consiliului, el înlocuindu-l pe preşedintele Teodor Petrescu, acesta demisionând cu câteva zile în urmă, la fel ca un alt membru, Romiţă Iucu, de la Universitatea din Bucureşti
  • Doru Vladimir Puşcaşu- director ştiinţific al companiei CEPROCIM
  • Florin Ionescu- profesor la Steinbeis University Berlin
  • Horia Iovu- profesor la Universitatea Politehnică din Bucureşti
  • Nicolae Burnete- profesor la Facultatea de Mecanică a Universităţii tehnice din Cluj Napoca.
  • Paul Dobrescu- profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). A fost redactor la revista "Era Socialistă", editată de CC al PCR. 
  • Petru Andea- profesor la Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică a Universităţii Politehnice din Timişoara. Andea a fost deputat PSD şi fost politruc comunist. În perioada 1975-1983, a fost preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti  (UASCR) pe Centrul Universitar Timişoara. Între 1983 şi 1987, a fost se cretar al Comitetului de Partid pe Centrul Universitar Timişoara, şi apoi, până în 1989, secretar de partid pe Politehnică
  • Victor Stoica- profesor la Universitatea de Medicină "Carol Davila" din Bucureşti
  • Mihai Vladimirescu- profesor la facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova. Potrivit unor surse, Mihai Vladimirescu a demisionat din CNE înainte de şedinţa finală a Consiliului.

Practic, în şedinţa de acum două zile a CNE a fost aprobat raportul făcut de Gheorghiţă Mateuţ, avocat şi profesor la Universitatea "Babeş Bolyai" din Cluj Napoca. Recunoscut pentru felul în care ştie să speculeze chichiţele legislative şi să câştige procese folosindu-se de lacunele legii, Mateuţ i-a apărat în instanţă pe Gigi Becali, Omar Haysam, Dinu Patriciu. De asemenea, l-a apărat pe Cristian Mihai Vasile, inculpat în dosarul "Trofeul calităţii". În 2006, când Victor Ponta era avocat, l-a apărat, împreună cu Gheorghiţă Mateuţ, pe Ovidiu Tender. Raportul lui, în care arată că Ponta nu a plagiat, ci că a omis să citeze sursele în subsolul paginii, stă la baza deciziei luată de Consiliul Naţional de Etică. CITEŞTE ŞI: Verdict UB în cazul Ponta: PLAGIATOR! Verdict CNE: E curat ca lacrima!

Ne puteți urmări și pe Google News