Postul B1 aduce noi schimbări în grila sa: "Evenimentele zilei" îşi va extinde timpul de emisie până la cinci ore, "2+1" ia locul "Naşului" şi revine "Capital TV".
Luna decembrie aduce schimbări importante în grila postului B1: talkshow-ul "Evenimentele zilei" va dura cinci ore (de luni până joi, între 15.00 şi 20.00), respectiv două ore (15.00-17.00) vinerea.
Emisiunea "100%", cu Robert Turcescu, va rămâne pe locul ei (de luni până joi, între orele 20.00 şi 21.00), iar "2+1" (cu Ioana Lupea şi Mircea Marian) va lua locul emisiunii "Naşul" (21.00-23.00). La sfârşitul acestei săptămâni va fi lansată şi producţia "Capital TV" (cu Răzvan Orăşanu).
Două tronsoane
"Evenimentele zilei" va avea două tronsoane. Primul (15.00-18.00), moderat de Horia Ghibuţiu, se va axa pe subiectele din EVZ. "Extinderea spaţiului destinat emisiunii ar trebui să fie bine primită de către publicul obişnuit să-şi petreacă după-amiaza alături de noi. Abordarea jurnalistică a emisiunii în noul format nu va diferi de cea din prezent, iar cei care sunt la microfon se vor strădui să demonstreze că au citit ce a scris Andrei Pleşu despre moderatori, iar, pe alocuri, chiar au înţeles", zice Ghibuţiu.
"Am ales să împărţim emisia în două tronsoane pentru că e destul de greu să faci o emisiune de cinci ore cu aceeaşi persoană. Primele trei ore sunt făcute exclusiv cu oamenii de la ziar, iar celelalte două sunt realizate de Alina Stancu. Pentru «Evenimentele zilei» e o oportunitate să fie în prime time", declară Claudiu Şerban, directorul Editurii Evenimentul şi Capital. "Cele două ore de prime-time vor fi dedicate problemelor care îi interesează cu adevărat pe oameni, mai puţin scandal politic şi mai mult social şi economic", spune Alina Stancu.
"Am decis, pentru moment, să acceptăm această provocare, unică în presa din România, şi anume ca un cotidian, print şi on-line, să realizeze, prin forţe propii, un tronson de şapte ore, prin transmisiuni TV live. Îmi doresc ca publicul să ne dea o şansă şi să urmărească producţiile noastre. Vor descoperi un jurnalism de calitate, echilibrat, şi jurnalişti care-şi fac meseria aşa cum trebuie", declară Vlad Macovei, redactor-şef EVZ.
"Abordarea jurnalistică nu va diferi de cea de acum. Cei de la microfon se vor strădui să arate că au citit ce a scris Andrei Pleşu despre moderatori, iar, pe alocuri, chiar au înţeles.", HORIA GHIBUŢIU, moderator "Evenimentele zilei"
DECIZII
Plecarea "Naşului" şi venirea lui Oancea
Schimbările din grila postului de televiziune B1 au avut loc în urma plecării lui Radu Moraru şi a preluării, de către Sorin Oancea, fost director la Antena 3, a 50% din acţiunile postului.
Săptămâna trecută, realizatorul emisiunii "Naşul" a încheiat colaborarea cu postul din Calea Victoriei, el urmând să revină pe micul ecran la Zece TV. În luna februarie 2011, Oancea, noul manager al postului B1, va stabili, împreună cu echipa de programe, o nouă grilă.