Când istoricul Florian Banu ne-a transmis telegramele descoperite de domnia sa între documentele arhivate de Agenția Centrală de Informații (mai cunoscută după inițialele din engleză – CIA) primul impuls, după ce le-am lecturat, a fost să îl sun pe colegul și prietenul meu Florian Bichir și să îi spun că, uite, documentele declasificate de americani îmi susțin mie teoria că Regele Mihai nu a plecat din țară cu averile descrise în cărțile de istorie redactate înainte de 1989.

Surpriză, Bichir tocmai mă suna ca să îmi spună același lucru, că textele îi confirmă lui teoriile, legate de negocierile financiare făcute de autoritățile comuniste cu Regele, pentru a obține o abdicare cât mai rapidă. Atunci ne-a venit ideea de a însoți publicarea documentelor de două viziuni asupra acelorași evenimente, lăsând cititorului libertatea de a alege. -

Fără niciun aliat

De fapt, soarta unor personalități atât de ieșite din comun, cum a fost Regele Mihai, este că majoritatea avem păreri deja formate și informațiile noi care apar sunt interpretate de fiecare dintre noi drept argumente pentru a putea spune: „Am avut dreptate!” De fapt, asemenea personalități nu se vor situa niciodată de o singură parte a unui „adevăr absolut”, ci vor fi mereu învăluite de nuanțe.

Revenind la telegramele apărute astăzi în limba română, trebuie spus că primele două, legate de întârzierea unei declarații care să considere abdicarea din 30 decembrie „nulă și neavenită”, sunt, de fapt, noi mărturii strânse de agenții americani din anturajul Majestății Sale, care demonstrează că Regele Mihai nu a fost niciodată adeptul gesturilor pripite sau de suprafață. În discursul său de la parastasul de sâmbătă, Înaltpreasfințitul Calinic l-a numit pe Mihai I un „Rege al răbdării și al nădăjduirii”, descriind astfel mai bine decât aș putea-o face eu caracterul monarhului. Ce rost aveau declarațiile de presă când lucrurile erau tranșate de dinainte de abdicare, încă din toamna anului 1947, când Regele a fost în Anglia, la nunta prințesei moștenitoare Elisabeta? Atunci, Mihai a căutat sprijin britanic, dar s-a ciocnit de decizia englezilor de a nu îi da nici măcar un sfat asupra a ceea ce trebuia făcut. Să abdice sau nu? Să revină în țară după nunta regală sau nu? Mai mult, SUA aveau ministru plenipotențiar la București, încă din 26 octombrie 1947, lucru ce echivala cu recunoașterea schimbărilor din România. Pe ministrul plenipotențiar de atunci, Rudolph Schoenfield, Regele nici măcar nu îl aborda, considerând că era „periculos” să discute în România cu el, preferând să îi întâlnească pe ambasadorii americani din alte țări.

„Decizia îi aparține lui Mihai”

Mai mult, George Marshall, legendarul secretar de stat american, i-a comunicat regelui, în noiembrie 1947, legat de întoarcerea în țară după nunta de la Londra că „deși decizia îi aparține evident lui Mihai, noi suntem sceptici că prezența lui în România va mai putea contribui considerabil la bunăstarea poporului său, mai ales având în vedere ultimele evoluții din țara sa.”

Ce ar fi schimbat o declarație a fostului Rege? Avea să o facă în martie 1948 și aproape nimeni nu a luat-o în seamă. Singurii posibili aliați urmau oricum să recunoască Republica Populară Română.

El, după mine, era obligat să își organizeze viața. Cu ce? Telegrama din ianuarie 1949 arată că fostul suveran a plecat din țară cu suma de 500.000 de franci elvețieni, din care cheltuise 380.000 cu o vizită în SUA, în 1948. Dacă plecau cu averile din vechile cărți de istorie comuniste, nu mai apăreau informațiile de acum, culese de agenții americani, că Regina Elena a vândut bijuterii sau că Regele a vândut o mașină.

„Cu Mihăiță Carol nu se vede”

În fine, ultima telegramă, cea legată de o serie de întâlniri între Mihai și tatăl său, Carol al II-lea, aflat și el în exil, e poate cea mai intresantă, ea intrând în contradicție cu memoriile Elenei Lupescu, „Duduia”, cum o alinta Carol, dar cum apare și în documentele Securității. „Cu Mihăiţă, stabilit în Elveţia, Carol nu se vede, doar felicitări prin poştă de zilele onomastice. Nici când Mihăiţă l-a făcut bunic, Carol n-a fost invitat. Carol suferă şi speră să spargă odată răceala de gheaţă a lui Mihăiţă. El explică faptul că totul se datorează Reginei Elena, care aşa l-a educat încă de mic pe Mihăiţă, să fie distant cu Carol. Cât timp a fost lângă el, Mihăiţă era altfel, dar după plecarea sa din România a crescut sub influenţa nocivă a Reginei“, nota Elena Lupescu în „Memoriile“ sale, publicate la Editura Teşu din Bucureşti.

„Mihăiță” l-a făcut bunic pe Carol, în 1949, când s-a născut actuala Principesă Margareta. Se consumau aceste întâlniri tată-fiu în secret și față de „Duduie” sau erau induși în eroare agenții americani și Carol nu s-a întâlnit cu Mihai? Rămâne un mister, deocamdată.

PS Puține gesturi mai lipsite de eleganță am văzut ca declarația premierului Mihai Tudose despre Casa Regală, făcută miercuri seară, la Sinteza Zilei. Republicanul brăilean mai putea aștepta doar trei zile pentru a-și revărsa năduful pe Familia Regală, pentru a nu murdări cu un nou scandal parastasul de 40 de zile. Mai ales că la funeralii premierul nu a ratat vreuna dintre ocaziile oficiale de a boci la catafalc, cot la cot cu mai toți mai-marii zilei. ​Știam toți că se pregătește să dea aviz negativ pe proiectul Legii Casei Regale, aflând chiar de la el că problema este Palatul Elisabeta. Așa cum a amânat acest aviz din noiembrie încoace, putea să mai aștepte o săptămână, până la ședința de Guvern de după parastas. La fel putea aștepta și cu miștourile despre regi și regine, pentru că, indiferent de credința intimă a fiecăruia, în public ne ghidăm după decență. Iar decența spune să nu întrerupi solemnitatea unei slujbe de pomenire, chiar dacă grâul nefiert îndeajuns din colivă se răscoală în stomacul tău.