Chivu, Mourinho şi "Declaraţiile săptămânii"

Chivu, Mourinho şi "Declaraţiile săptămânii"

Declaraţia fundaşului român Cristian Chivu, făcută la scurt timp după ce a marcat, cu capul, golul victoriei pentru echipa sa Inter Milano în faţa lui Cesena, la mijlocul săptămânii, a fost aleasă de FIFA în topul "Declaraţiilor săptămânii".

"E primul meu gol cu noul meu cap", a spus căpitanul echipei naţionale a României, care poartă încă o cască de protecţie, în urma unui accident grav, suferit în timpul unei partide jucate în 2010. Pentru Chivu a fost doar al doilea său gol din carieră în tricoul lui Inter.

Campioana lumii, a Europei şi a Italiei va juca mâine, în Serie A, împotriva lui Udinese, sperând să mai reducă din handicapul care o desparte de liderul AC Milan în ierarhia din acest sezon.

În topul UEFA şi-a făcut loc şi o declaraţie emoţionantă a lui Jose Mourinho, fostul antrenor al lui Inter şi actualul tehnician de la Real Madrid. "Inima mea e împărţită astfel: puţin pentru Chelsea, mult pentru Vitoria Setubal şi totul pentru Inter. Meru o voi susţine pe Inter, sufăr când suferă şi ei", a declarat Mourinho, care nu a amintit nimic de suporterii lui Benfica şi, mai ales FC Porto - formaţie alături de care a cucerit atât Cupa UEFA, cât şi Liga Campionilor.

Ne puteți urmări și pe Google News