Chiuariu se vrea parlamentar

Chiuariu se vrea parlamentar

Miniştrii Cristian Adomniţei şi Varujan Vosganian, fostul ministru Tudor Chiuariu şi actualii deputaţi Relu Fenechiu şi Traian Dobre figurează printre posibilii candidaţi pentru cele 17 colegii uninominale din judeţului Iaşi.

Potrivit liderului PNL Iaşi, deputatul Relu Fenechiu, propunerile au fost discutate şi aprobate în Delegaţia Permanentă a filialei, însă mai pot interveni modificări în perioada următoare.

"PNL a propus la nivel central un calendar care începe prin această listă de propuneri şi care va continua în următoarele două luni cu evaluarea celor 17 candidaţi în colegiile în care se vor decide să candideze. Vom definitiva această listă, în urma unor sondaje de opinie şi în urma activităţilor desfăşurate de fiecare candidat în colegiile respective", a declarat Relu Fenechiu, citat de Mediafax.

Lista cuprinde şi numele a trei directori de spitale din Iaşi, Marin Burlea (Spitalul "Sfânta Maria"?), Cristina Dobre (Spitalul de Recuperare) şi Călin Scripcariu (Spitalul Socola).

Liderul liberalilor ieşeni Relu Fenechiu a anunţat că va candida într-un colegiu din zona metropolitană a Iaşiului şi că lista cu cele 17 nume propuse de PNL Iaşi pentru alegerile din toamnă nu este definitivă.

(17:30)

Ne puteți urmări și pe Google News