Fluctuaţia cursului euro din ultima perioadă a determinat o schimbare în strategia de negociere a contractelor de închiriere, atât în rândul companiilor cât şi în rândul persoanele fizice.
“Clienţii care incheie contracte pe termen mai scurt, de maximum 8-10 luni, preferă să stabilească plata chiriei în lei, pentru a se asigura că nu vor exista diferenţe mari de la o luna la alta”, susţin consultanţii companiei EuroMetropola.
Deprecierea leului în raport cu euro a dus la o creşterea a chiriei cu 15% faţă de vara anului trecut, pentru contractele deja încheiate.
Astfel, dacă in iunie 2008 pentru un apartament de lux cu trei camere din Şoseaua Nordului chiria era de 10.980 de lei, respectiv contravaloarea a 3.000 euro, acum chiriaşul trebuie să-i achite proprietarului 12.810 lei.
Diferenţa se resimte în special în rândul chiriaşilor care şi-au negociat salariile în lei, iar chiriile în euro.
„Este un paradox, toată lumea se aşteapată acum la ieftiniri pe toate segmentele din piaţa imobiliară, însă deprecierea leului nu face decât să scumpească anumite proprietăţi, un fenomen care dezvoltă abilităţile de negociere ale potenţialilor clienţi”, subliniază aceaiaşi analişti. În această situaţie, chiriaşii ar trebui să îşi renegocieze contractul de închiriere, însă cei mai mulţi proprietari exclud această variantă.
„Proprietarii au devenit mai flexibili la semnarea unui nou contract de închiriere şi, în multe situaţii, aceştia acceptă o clauza prin care se prevede ca valoarea chiriei să rămână fixă pe toată durata contractului, ceea ce nu înseamnă că la jumătate contractului, valoarea chiriei nu s-ar putea renegocia în jos, dat fiind faptul că fiecare parte îşi apără interesele”, au mai adăugat consultanţii EuroMetropola.