CHINA, cea mai MARE PUTERE militară din LUME. A depășit SUA cu cel mai AVANSAT SISTEM de ARMAMENT. Pentagonul este în ALERTĂ

CHINA, cea mai MARE PUTERE militară din LUME. A depășit SUA cu cel mai AVANSAT SISTEM de ARMAMENT. Pentagonul este în ALERTĂ

China va deveni cea mai mare putere militară din lume datorită sistemelor avansate de armament pe care le deține. Vestea vine chiar de la Pentagon.

China urmează să aibă unele dintre cele mai avansate sisteme de armament din lume, iar în unele cazuri deja şi-a depăşit rivalii, conform unei analize a Pentagonului, scrie The Guardian, relatează News.ro.

Un raport declasificat al Departamentului Apărării din SUA arată că Beijingul a făcut progrese enorme în domeniul militar în ultimii ani, parţial din cauza legislaţiei interne care forţează partenerii străini să dezvăluie secretele tehnice la schimb pentru acces pe piaţa vastă a Chinei.

Ca rezultat al „achiziţionării tehnologiei prin orice mijloc”, China este acum vârf de lance într-o arie de tehnologii printre care şi navele care sunt dotate cu rachete de rază medie şi intermediară şi cu arme hipersonice, rachetele având posibilitatea de a zbura cu mult peste viteza sunetului şi să evite sistemele anti-rachetă.

„Rezultatul acestei abordări vaste către achiziţiile tehnologice este o Armată a Eliberării Poporului care este la un pas de a expune unele dintre cele mai moderne sisteme de armament din lume”, se arată în raport. „În unele zone, deja este pe primul loc în lume”, se adaugă.

Puterea militară din ce în ce mai mare a Chinei înseamnă capacităţi sporite în aer, mare, în spaţiu şi în spaţiul cibernetic, aceste elemente ajutând China să îşi „impună voinţa în regiune”, se notează în raport.