China se pregăteşte pentru schimbarea liderilor comunişti

China se pregăteşte pentru schimbarea liderilor comunişti

Preşedintele Hu Jintao a deschis Congresul Partidului Comunist cu un nou avertisment asupra corupţiei, în contextul unui transfer de putere rar, care are loc o dată la 10 ani.

În faţa a peste 2.200 de delegaţi, Hu Jintao a spus că un eşec în lupta anticorupţie "ar putea fi fatal pentru partid". China trebuie să facă faţă unor oportunităţi şi provocări fără precedent, iar naţiunea trebuie "să aibă obiective mai înalte şi să muncească mai mult", explica liderul chinez.

  • China: Soţia fostului lider comunist Bo Xilai, condamnată la moarte, pedeapsă suspendată pentru doi ani

Măsurile de securitate sunt foarte stricte pe străzile din Beijing, potrivit presei internaţionale, iar organizaţia Amnesty Internartional a anunţat că mai mult de 130 de dizidenţi politici au fost arestaţi sau reţinuţi la domiciliu înaintea congresului care durează o săptămână. Hu a explicat că este nevoie de o adaptare la "un mediu în schimbare atât în plan intern, cât şi global". "Dezvoltarea Chinei ar trebui să fie mai echilibrată şi sustenabilă, iar problema gravă a corupţiei trebuie rezolvată, altfel s-ar putea dovedi letală pentru partid, ar putea conduce la falimentul statului", a mai spus liderul de la Beijing. El a promis chiar că oricine se face vinovat de acte de corupţie va fi adus în faţa justiţiei, indiferent ce funcţie oficială ar ocupa.

  • Se reaprinde BUTOIUL CU PULBERE? China vrea să îşi modernizeze armata pentru a putea câştiga "războaie locale" 

Scandaluri la nivel înalt Avertismentul seamănă foarte mult cu cel transmis în urmă cu 10 ani, în timpul precedentei tranziţii de putere, când se spunea că partidul riscă să se îndrepte spre "autodistrugere", dacă nu face ceva în privinţa corupţiei. În ultimele luni, scena politică din China a fost zguduită de un scandal în care a fost implicat Bo Xilai, fost lider al partidului în provincia Chongqing, considerat până atunci un candidat favorit la postul suprem în Partidul Comunist. Soţia lui a fost închisă pentru uciderea unui om de afaceri britanic, iar el va fi în curând inculpat pentru acuzaţii de corupţie. Analiştii spun că există divergenţe la vârf, între două tabere care se bat pentru putere şi influenţă. Hu a vorbit şi despre nevoia unui nou model de creştere economică, prin care să se dubleze PIB-ul şi veniturile locuitorilor, până în 2020, dar şi despre disputele teritoriale cu Japonia, în care e nevoie de o poziţie fermă.

Ne puteți urmări și pe Google News