Saptămâna aceasta , adoptarea unui Cod civil fost cel mai comentat subiect pe rețelele de socializare din China.

Codul civil, în discuție de la crearea Republicii Populare în 1949, a fost adoptat definitiv de Parlament joi, 28 mai.

Noul Cod definește și apără interesele celor 1,4 miliarde de cetățeni chinezi în domeniile proprietății, contractelor, drepturilor omului, căsătoriei și familiei, moștenirilor și răspunderii civile.

După mai bine de șase decenii de discuții, patru încercări nereușite și alte sute de amendamente, în această săptămână parlamentul chinez a dat naștere la 1.260 de articole, care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

Decizia de elaborare a unui cod civil a fost anunțată în octombrie 2014, iar procesul legislativ a început în iunie 2016.

În martie 2017, au fost adoptate dispozițiile generale de drept civil. În august 2018, șase proiecte de părți erau gata pentru control legislativ.

Avansând rapid până în decembrie 2019, după mai multe examene, cereri de opinie publică, alte activități de evaluare și numeroase revizuiri, a fost dezvăluit un proiect complet de Cod civil alcătuit din 84 de capitole.

Conținutul Codului civil nu este însă revoluționar, după cum se așteptau mulți chinezi.

Chiar dacă textul nu se referă la planificarea familiei, numărul copiilor pe cuplu rămâne limitat la doi.

Sfârșitul politicii „unicului copil”,în 2016, nu a dus la creșterea natalității, mult trâmbițată de Beijing. Dimpotrivă, numărul nașterilor a scăzut constant de atunci, scrie Ouest-France

Nici un progres nici în ceea ce privește legalizarea căsătoriei între persoane de același sex. Cu toate acestea, a fost printre principalele sugestii ale cetățenilor invitați să își dea avizul cu privire la acest Cod civil.

Dispoziția care a provocat o mare dezbatere, inclusiv pe rețelele de socializare, este cea care se referă la divorț. Cei care vor să divorțeze trebuie să aștepte o perioadă de 30 de zile înainte ca cererea lor să fie procesată. Cine știe, poate se împacă.

Aceste „divorțuri impulsive” sunt un fenomen din ce în ce mai frecvent, care nu promovează stabilitatea familiei, a declarat un purtător de cuvânt al Parlamentului.

Peste 4 milioane de divorțuri au fost pronunțate anul trecut, cifră care a crescut constant de două decenii. Iar perioada restricțiilor legate de pandemia Covid-19 nu a ajutat.

Cu toate acestea, mai mulți delegați s-au opus acestei prevederi, susținând că această perioadă de deliberare pune în pericol victimele violenței în familie. Prin urmare, ea se va aplica numai pentru divorțuri cu acordul reciproc.

Textul noului Cod civil introduce pentru prima dată în China conceptul de „date private”.

În teorie, el interzice oricărei companii și chiar guvernului să acceseze aceste informații fără să obțină în prealabil consimțământul persoanei.

Însă observatorii sunt de pe acum sceptici că, în acest domeniu, populația va fi protejată de imixtiunile din partea autorităților

Oricum, este apreciat ca un prim pas încurajator în această țară în care populația este ultraconectată și aflată sub supraveghere generală.

Pe de altă parte, Robin Li, fondatorul motorului de căutare Baidu, a sugerat instituirea unui mecanism pentru ca cetățenii să solicite ștergerea datelor personale colectate în timpul epidemiei.

 

foto: Facebook