Chavez a ordonat exhumarea rămăşiţelor lui Simon Bolivar

Chavez a ordonat exhumarea rămăşiţelor lui Simon Bolivar

Autorităţile din Venezuela au exhumat rămăşiţele eroului Simon Bolivar după ordinul preşedintelui Chavez, pentru a stabili cauza morţii acestuia, potrivit BBC News.

Simon Bolivar a murit în urmă cu 200 de ani .

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a ordonat deschiderea mormântului lui Bolivar, pentru că suspectează că acesta a fost ucis. Până acum s-a crezut că Bolivar a murit din cauza tuberculozei, în Columbia, în 1830.

Chavez a anunţat pe Twitter exhumarea eroului său, spunând că a plâns din cauza emoţiei.  "Ce moment impresionant am trăit în această seară! Am văzut oasele marelui Bolivar!", a scris Chavez pe Twitter. "Acest schelet glorios trebuie să fie Bolivar, pentru că flacăra lui poate fi simţită. Bolivar trăieşte!", a mai scris liderul din Caracas.

Descoperiri importante

Mai mult de 50 de experţi, incluzând şi criminalişti, au examinat rămăşiţele pentru a vedea dacă Bolivar a fost cumva victima unei conspiraţii, a spus procurorul general din Venezuela, Luisa Ortega Diaz. "Am făcut descoperiri importante pe care le vom anunţa naţiunii la momentul potrivit”.

Cunoscut drept "Eliberatorul", Bolivar a condus războiul revoluţionar din secolul al XIX-lea împotriva Spaniei, obţinând independenţa pentru Venezuela şi alte naţiuni sud-americane.

Chavez susţine că Bolivar este o sursă de inspiraţie pentru el, deşi unii istorici cred că dacă ar trăi, eroul nu ar fi de acord cu politicile socialiste ale lui Chavez.

Ne puteți urmări și pe Google News