Trenul Vatra Dornei - București, întârziere de peste șase ore. Explicațiile CFR Călători
- Raluca Dan
- 20 ianuarie 2026, 17:22
Tren CFR. Sursa foto: Facebook CFR Călători a anunțat că întârzierea de peste șase ore a trenului care circula pe ruta Vatra Dornei - București, produsă în noaptea de 19 spre 20 ianuarie, a fost determinată de defectarea locomotivelor de remorcare și de condițiile meteorologice extreme. „Durata călătoriei a fost influenţată şi de restricţiile de viteză din parcurs ca urmare a problemelor la infrastructura feroviară”, a mai explicat compania, într-un comunicat.
Principala cauză a întârzierii trenului
CFR Călători a afirmat că principala cauză a întârzierii trenului IR 1658 a fost defectarea locomotivelor de remorcare, menționând totodată că în zonă se înregistrau condiții meteorologice extreme.
„Întârzierea de 373 de minute înregistrată de trenul IR 1658 Vatra Dornei - Bucureşti din data de 19/20 ianuarie 2026 a fost cauzată, în principal, de defectarea locomotivelor de remorcare şi de condiţiile meteorologice extreme din acele zone, respectiv ger cu temperaturi foarte scăzute care au îngreunat procesele tehnice (înlocuirea locomotivei şi ataşarea celei de ajutor), precum şi timpii de mers ai trenului”, a anunțat compania.
Defectările tehnice și impactul condițiilor meteo asupra intervențiilor
Compania a transmis că acești factori au provocat defectări ale materialului rulant și au dus, de asemenea, la întârzieri în procesele tehnice de înlocuire și atașare a locomotivelor de ajutor la tren.
„Ulterior schimbării locomotivelor, întârzierea a crescut și ca urmare a necesității introducerii trenului în graficul de circulație actualizat de CFR SA. Totodată, durata călătoriei a fost influențată și de restricțiile de viteză din parcurs ca urmare a problemelor la infrastructura feroviară”, a mai anunțat compania, menționând că regretă cele întâmplate și îşi cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate în timpul călătoriei.

Tren. Sursa foto: Freepik
Trenul a ajuns la destinație după 15 ore
Trenul IR 1658 a plecat din Vatra Dornei la ora 20.10 și avea programată sosirea în București la ora 5.35, după un traseu de 564 de kilometri, cu o durată de parcurs de 9 ore și 25 de minute.
Trenul a ajuns la destinație la ora 11.48, după un parcurs de peste 15 ore. Potrivit datelor de pe Infofer.ro, la plecarea din Pașcani avea o întârziere de 46 de minute, care a crescut la 244 de minute la plecarea din Roman, după apariția unor defectări. La Adjud, întârzierea a ajuns la 318 minute, iar la Ploiești Sud a depășit șase ore.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.