În Munţii Apuseni se află cel mai impresionant fenomen carstic din Europa de Sud-Est: un abis în piatră înalt cât două catedrale, cu o apă de cleştar la bază.

În inima Transilvaniei, ruptă în piatră de o forţă verticală, ogiva gotică perfectă a Cetăţilor Ponorului deschide ochiului minuni neştiute. Cetăţile sunt cel mai grandios fenomen carstic al României şi al Europei de Sud-Est: un abis în piatră înalt cât două catedrale, iar la baza celor 76 de metri, o apă de cleştar. În adâncul canionului din Ţara Moţilor, coborând 200-300 de metri, lumea s-a oprit din evoluţie, astfel că în ceea ce oamenii muntelui numesc „fund de sac“ viaţa e ca acum 10.000 de ani, în era glaciară.

Asta am găsit la faţa locului. Până acolo însă, au fost emoţii, cale lungă şi obligaţia de a învăţa ad-hoc orientare turistică. Ce ştiam de acasă era că Cetăţile Ponorului se găsesc în Padiş (partea nordică a Munţilor Bihorului din Parcul Natural Apuseni), la o altitudine de 1.100 de metri, şi că sunt vedeta acestor munţi calcaroşi.

Fără antrenament, am plecat cu inima mică şi bocanci de împrumut. Toţi cei care au auzit unde urma să ajungem spuneau că suntem de invidiat. Am înţeles abia pe urmă de ce.

30 de metri pe lanţuri

Punctul terminus al „lumii civilizate“ l-am lăsat în comuna Pietroasa, la 15 kilometri distanţă de minunăţia Apusenilor. În mijlocul comunei, o hartă turistică pictată pe o tablă mai mult ne-a încurcat. Aşa că am întrebat un bătrân care ne-a îndemnat să ţi nem cursul apei. Drumul principal care străbate Parcul Natural Apuseni, asfaltat pe primii săi kilometri, s-a făcut praf imediat ce am lăsat în urmă ultima localitate, Boga, şi am început suişul pe munte. Cu câteva sute de metri înainte de Cetăţile Ponorului, drumul ne-a lăsat într-o poiană preferată de turiştii cu cortul.

Oficial, traseul turistic te duce în 45 de minute până în dreptul minunii naturale de o grandoare greu de exprimat în cuvinte. În realitate, turistul de ocazie va avea parte de cele mai tari senzaţii din viaţa lui şi de cel puţin o oră de mers chinuit. Drumul e alunecos, coboară abrupt printre rădăcini amestecate cu bucăţi de stâncă umede şi noroi. Ai nevoie de două mâini, de două picioare şi tălpi cât mai antiderapante ca să ajungi teafăr la destinaţie.

Nu trebuie să-ţi fie frică la gândul că din pământul vâscos în care te sprijini pot ieşi animale. Şi nici să te uiţi prea des în dreapta, spre prăpastia bolovănoasă. Aproape de finalul traseului care va scoate valuri de transpiraţie din orice novice, urmează o zonă de 30 de metri în care cine nu a cedat nervos pe zigzagul muntelui va avea parte de fiori reci pe şira spinării: continuarea e cu pumnii strânşi în jurul unor lanţuri fixate în stâncă şi picioarele atârnând deasupra hăului.

Şi aici, gata. Tremurând de epuizare, ridici privirea şi amuţeşti. Ai plânge de efort, ai râde de bucurie că eşti acolo! Ai raiul pe pământ în faţa ochilor, din stâncă albă, apă şi clorofilă. Cele trei doline

Cetăţile Ponorului, ne explică un ghid care organizase o drumeţie pentru un grup de bucureşteni, înseamnă de fapt trei circuri mari de stâncă. Li se mai spun doline şi răsar într-o imensă depresiune împădurită, adâncă de 300 de metri. Culmile care închid în cerc depresiunea sunt secţionate într-un singur loc de canionul Văii Cetăţilor. Peretele lateral de vest, înalt de peste 150 de metri, e perforat de portalul ogival înalt de 76 de metri.

Peisajul, de o sălbăticie şi frumuseţe rar întâlnite, e întregit de câţiva molizi care par lipiţi în pereţii de piatră. Copacii sunt singurul termen de comparaţie pentru portalul-gigant; deşi sunt molizi falnici, par minusculi. În stânga se vede partea superioară a unui perete mai înalt ce străjuieşte a treia dolină, cu două balcoane de bârne suspendate chiar deasupra prăpastiei, iar în dreapta portalului, o limbă de grohotiş urcă pe sub o arcadă în dolina a doua, în fapt un aven circular înalt de 200 de metri. Toate acestea fac din Cetăţile Ponorului un loc unic în Europa.

Temerarii au nevoie de corzi şi echipament special pentru a intra în galerii. Odată ajunşi în interior, se simt în rai: de-a lungul râului care traversează peştera mai lungă de un kilometru se găsesc nu mai puţin de 19 lacuri şi cascade. Roua-cerului, planta carnivoră Încă nu au fost descoperite toate peşterile din zonă, atât de multe sunt. „Oficial, se cunosc peste 1.500, iar Valea Sighiştelului este zona cu cele mai multe dintre ele - 300. Tot aici se găsesc cei mai vechi gheţari din Europa, cu gheaţă fosilă de acum 4.500 de ani. Aceştia au fost dataţi de specialişti italieni. E vorba despre gheţarii Focul viu, Scărişoara, Bortig“, explică Alin Moş, directorul parcului.

Iar la Molhasurile de la Izbuce, una dintre primele 10 turbării ca importanţă de pe continent, creşte o plantă carnivoră, „rouacerului“, una dintre puţinele de la noi şi care se hrăneşte cu insecte. La întoarcere, aflăm de la pădurarul locului că pe vârfurile golaşe apar deseori capre negre. În rest, locurile mai puţin umblate, trasee preferate de urşi, lupi şi mistreţi.

INTRĂ AICI PENTRU A VOTA PLEDOARIE Coniferele cresc în văi, foioasele pe creste Alin Moş, directorul Parcului Natural Apuseni, este un împătimit al locului: „Cetăţile Ponorului sunt vedeta Apusenilor. E un fenomen carstic unic, în care găsim realităţi de neimaginat. Pe fundul dolinelor se formează fenomenul de fund de sac, care păstrează constant aerul rece. Acest lucru determină exis tenţa unui microhabitat din era gla ciară. Aici vegetează specii de plante care apar numai în nordul Europei sau în tundră. Iar liliacul transilvănean e specific nordului Rusiei ori Finlandei. Tot aici se întâmplă un fe nomen vegetal unic: pe văile munţilor cresc coniferele, iar pe creste - foioasele, adică invers de cât e socotit normal. Asta ca urmare a inversiei termice cauzate de zonele carstice, care fac ca văile să fie mai reci ca temperatură. Locul în sine e o adevărată minune, cu cele mai multe peşteri, cu gheţari străvechi, cu urme ale strămoşilor noştri de acum 10.000 de ani“.

PROBLEME

Infrastructura turistică, la pământ

Lipsa unei infrastructuri turistice este ceea ce îi nemulţumeşte cel mai mult pe turiştii străini. „Nu se poate face turism de calitate în România“, se plânge Philippe Molostof, un francez sosit cu familia în vacanţă. Pentru a vizita cele 25 de obiective turistice din jurul Cetăţilor Ponorului, cazarea se face la cort, în campinguri fără grupuri sanitare sau la pensiuni cu petale lipsă la margarete. Cel mai cunoscut loc de campare e Poiana Glăvoi, la 9 kilometri de Padiş şi la 12 kilometri de Boga. Localitatea Padiş nu prea are ce oferi la capitolul cazare. Cabana Padiş este închisă pentru renovare. Alte 10 căbănuţe, cu câte patru paturi fiecare, oferă cazare pentru 10 lei/noapte per pat. În preţ nu este inclus micul dejun. Abia la 12 kilometri distanţă de platoul de campare există câteva pensiuni decente: „La Mama“ din Boga, de două margarete şi cu tarife în euro: 15 euro patul o noapte, 30 de euro camera matrimonială, 60 de euro apartamentul.

POFTIŢI, VĂ ROG! Intrarea în Cetăţi se face printr-un portal înalt de 76 de metri

GREU, DAR MERITĂ! Traseul este dificil: scări naturale abrupte, lanţuri

VOX POPULI

„Aici eşti tu şi natura“

Brigitte Molostof, 50 de ani, profesoară, Paris: „Am venit de la Paris cu soţul şi fiica noastră pentru că iubim foarte mult aceşti munţi. Mai ales soţul meu, care e pasionat de geologie“.

Sergiu Tăbaia, 32 de ani, profesor de educaţie fizică, Arad: „Este un loc accesibil turiştilor, foarte frumos, dar puţin cam murdar, semn că încă nu ne-am civilizat şi că mai trebuie să învăţăm ecologia din şcoală. Munţii Apuseni şi Cetăţile Ponorului în special sunt minunea naturală a românilor“.

Sergiu Voicu, 24 de ani, reporter Realitatea TV, Braşov: „Locul acesta e mai frumos şi mai uşor decât mă aşteptam. E păcat să nu îţi vezi ţara“.

Kulcsar Laszlo, 28 de ani, profesor de geografie, Zalău: „Aici e raiul pe pământ. Vin cu copiii în vacanţă, pentru că numai aici, în natură, pot învăţa lucruri esenţiale în viaţă. Aici eşti tu şi natura. Tu şi minunile carstice care sunt deschise ochiului“.

DATE TEHNICE Raiul care are 36 de kilometri pătraţi

LOCALIZARE În zona turistică Padiş situată în partea nordică a Munţilor Bihor, la circa 15 km est de comuna Pietroasa, aflată pe drumul spre Beiuş - Salonta.

CLIMA

Tipică de munte, în general umedă şi rece pe culmile înalte. Vântul dominant este cel de vest, astfel că, în Munţii Bihor, în luna iulie sunt în medie 18 zile cu cer acoperit.

ACCES

Sunt trei şosele care trec pe la periferia Munţilor Apuseni (E 60, E 79, DN 75) după care, din Pietroasa, se urmează drumul principal care străbate parcul (Pietroasa - Platoul Padiş - Ic Ponor - Răchiţele), care ajunge până în locul unde încep traseele turistice spre Cetăţile Ponorului. Oficial, acest drum este închis publicului între orele 8.00 şi 16.00, fiind în lucru, pe anumite porţiuni. Nicio autoritate nu opreşte însă circulaţia.

DIMENSIUNI

> lungime: 1 kilometru > înălţimea maximă a pereţilor: 150 metri > deschidere maximă a canionului: 76 metri > înălţimea galeriilor: 100 de metri > suprafaţa: 36 kilometri pătraţi

CAZARE

> 10 cabane în Padiş, tarif 40 de de lei cabana cu patru paturi, respectiv 10 lei patul > 10 pensiuni în Boga şi împrejurimi, tarif 50-90 de lei camera > Zona de campare Glăvoi (asi gurată de serviciul de salvamont 24 de ore din 24). Uneori se încasează taxă de campare.

SEMNAL GSM Foarte slab, chiar inexistent în majoritatea ariei.

INTRĂ AICI PENTRU A VOTA

Despre campanie...

CITIŢI ŞI:

CAMPANIE EVZ: Cele 7 minuni naturale ale României

Lacul Roşu din spatele Cheilor Bicazului

Retezatul îţi taie răsuflarea

Dunărea fierbe în cazane

Peştera Scărişoara, palatul de cleştar de sub pământ

Vulcanii Noroioşi, locul unde bolboroseşte pământul

Cheile Nerei, comoara ascunsă din Munţii Banatului

Sfinxul şi Babele, domnul şi doamnele de piatră

Sălbăticie în Cheile Olteţului

Masivul Ceahlău, un uriaş cu fruntea-n soare

Cele trei poduri din Cheile Turzii

Munţii Rodnei, la doi paşi sub Rai

Codrii Seculari Slătioara, catedrala de lemn a Rarăului Delta Dunării, paradisul pierdut

În Piatra Craiului te simţi buricul pământului