Cetăţenii din patru localităţi merg din nou la urne

Cetăţenii din patru localităţi merg din nou la urne

Localnicii din patru comune din ţară ies astăzi la vot pentru a-şi alege primarii. În două comune se organizează un tur suplimentar pentru că alegerile au fost anulate pe motiv de fraudă. În alte două localităţi se repetă turul al doilea pentru că aspiranţii la fotoliul de primar au ieşit la egalitate.

Alegerile şi scandalul la Ştefăneşti

Peste 70% dintre locuitorii cu drept de vot din localitatea Ştefăneştii de Jos şi-au exprimat opţiunea, astăzi, până la ora 14,00, în ceea ce priveşte alegerea noului primarul al comunei, în cele patru secţii de votare.

De asemenea, peste 15 cereri ale unor locuitori au fost transmise preşedinţilor secţiilor de votare, pentru urna mobilă.

Preşedinţii secţiilor de votare au spus că au existat aproximativ 25 de situaţii în care a fost necesar ca alegătorul să fie însoţit de o altă persoană. Potrivit acestora, persoanele care au solicitat însoţitor sufereau de diferite boli - cataractă, semipareză - care ar fi pus alegătorii în imposibilitatea de a-şi exprima opţiunea electorală sau erau analfabete.

Potrivit preşedinţilor secţiilor de votare, nu au fost depuse contestaţii.

Alegerile din Ştefăneşti au fost anulate de BEC după primul tur de scrutin desfăşurat pe 1 iunie, ca urmare a contestaţiilor depuse de mai multe partide, cu privire la fraudarea scrutinului din localitatea ilfoveană.

Luptă strânsă la Sascut

Locuitorii din comuna Sascut, judeţul Bacău, sunt aşteptaţi astăzi la urne pentru a-şi desemna primarul, după ce BEC a decis să anuleze alegerile din 15 iunie pe motiv de fraudă, candidatul PIN detaşându-se în confruntarea pentru primărie la cinci voturi diferenţă faţă de contracandidatul său pesedist.

La Sascut sunt 8232 de alegători. Pe 15 iunie, s-au prezentat la urne 90 la sută. Un procent nu prea mare pentru Sascut: la referendumul de acum un an, pentru demiterea preşedintelui României, prezenţa a fost de sută la sută. Şi tot la turul doi de pe 15 iunie, nu au lipsit nici incidentele electorale: un poliţist a depus plângere că ar fi fost lovit de unul din candidaţi.

Alegeri şi la Poeni

Cele patru secţii de votare organizate în comuna Poeni, judeţul Teleorman, pentru un nou tur de scrutin în vederea alegerii primarului au fost deschise în această dimineaţă.

Acest nou tur de scrutin a fost necesar deoarece la turul al doilea al alegerilor, din ziua de 15 iunie, candidaţii rămaşi în cursa electorală pentru funcţia de primar, Ion Dincă (PD-L) şi Gheorghe Ene (PSD), au obţinut acelaşi număr de voturi valabil exprimate, câte 802.

La Poeni, la turul doi al alegerilor locale s-au prezentat 1.703 dintre cetăţenii comunei cu drept de vot.

Coadă la vot la Arcani

La secţia de votare din Arcani, judeţul Gorj, s-a format coadă chiar de la deschidere, alegătorii sosind în număr mare pentru a-şi vota primarul.

Întrucât în turul II al alegerilor locale, desfăşurat în 15 iunie, s-a ajuns la balotaj, ambii candidaţi obţinând câte 434 de voturi, localnicii din comuna Arcani sunt aşteptaţi să voteze din nou, pentru a alege între Daniel D. Drumen (PSD) şi Vasile Popescu (PNG-CD).

Acum două săptămâni, fotoliul de edil părea să-i revină candidatului PNG, Vasile Popescu. Acesta avea doar un vot avans faţă de contracandidatul său, Daniel Drumen, primarul în funcţie. Renumărarea opţiunilor electorale ale locuitorilor comunei a dus la anularea a cinci voturi, trei de la Popescu şi două de la Drumen. Astfel, cei doi au ajuns la egalitate, fiecare cu câte 434 de voturi valabil exprimate. Decizia BEC a creat tensiuni în comună, iar susţinătorii celor doi au ieşit în stradă, acuzându-se reciproc de fraudă.

Vom reveni cu amănunte.

CITIŢI ŞI :

"Un nou scandal la Ştefăneşti"

"Scandal la Ştefăneşti"!

"Pacea de la Ştefăneşti"

Sinteşti, al doilea meci electoral anulat "Linişte în Ştefăneşti, la Sinteşti votează şi analfabeţii"

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 15:19

ŞTIREA ZILEI

Ne puteți urmări și pe Google News