Century 21 face blocuri de şapte etaje pe litoral

Century 21 face blocuri de şapte etaje pe litoral

Cea mai mare reţea de imobiliare din lume are, începând de ieri, reprezentant la Constanţa.

Este vorba de reţeaua Century 21, cel mai mare francizor din lume în materie de imobiliare, care are peste 8.000 de agenţii conduse şi administrate independent de brokeri şi agenţi în peste 50 de ţări.   „Este cel mai de succes brand în topul mondial al imobiliarelor“, spune directorul agenţiei din Constanţa, Century 21 Imobexpert, Cristian Stamate. Compania ocupă locul şapte în topul brandurilor de succes, dominat de Coca-Cola. Reţeaua Century 21 a intrat pe piaţa din România după ce ţara a devenit membru UE şi are deja şase agenţii în Bucureşti, cinci în Prahova şi câte una în Braşov, Cluj, Timişoara şi Constanţa.   Două clădiri sunt gata

Printre proiectele importante pe care le derulează deja Century 21 Imobexpert figurează Condominiumul „Tomis Lux“ Constanţ a. Ansamblul este situat în partea de nord a oraşului, în zona „Grăniceri“, la 10 minute de intrarea în staţiunea Mamaia.

Primul dintre cele trei blocuri cu şapte etaje este deja finalizat, celelalte două urmând să fie terminate vara viitoare. Proiectul, care este primul condominium din Constanţa, va avea în total 160 apartamente de la 1 la 4 camere, cu finisaje de calitate superioară, cu suprafeţe cuprinse între 40 şi 125 de metri pătraţi, prevăzute cu terase cuprinse între 11 şi 25 de metri pătraţi. Fiecare proprietar va avea parcare, vor fi locuri de joacă pentru copii şi de odihnă pentru adulţi. Preţul ajunge la 1.200 de euro pe metru pătrat, cu TVA inclus.

Century 21 Imobexpert mai derulează şi un proiect rezidenţial în staţiunea Mamaia. Este vorba de apartamente de vacanţă situate în partea de nord a staţiunii Mamaia, cu vedere frontală la Lacul Siutghiol şi la depărtare de 100 de metri de plaja Mării Negre.

Unul dintre imobilele de şapte etaje este deja ridicat şi a fost cumpărat cu totul de un om de afaceri din Bucureşti, care doreşte să-l transforme în hotel.

Apartamentele de 2 sau 3 camere au livinguri de 24-26 de metri pătraţi şi dormitoare de 17 metri pătraţi. Cartierul rezidenţial va avea în final debarcadere proprii, garaje, parc, grădină, locuri de joacă pentru copii. Preţul se ridică la 1.900 de euro pe metru pătrat, cu TVA inclus.

Ne puteți urmări și pe Google News