Centru de cercetări de mediu de 10 milioane de euro

Centru de cercetări de mediu de 10 milioane de euro

Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) va investi peste 10 milioane de euro pentru realizarea unui institut de cercetări avansate de mediu.

Instituţia a obţinut o finanţare de la UE, prin Programul Operaţional Sectorial de Creştere a Competitivităţii Economice, iar alte 1,5 milioane de euro reprezintă contribuţia proprie.

Potrivit reprezentanţilor UVT, noul institut va fi construit în cadrul campusului Oituz şi trebuie finalizat până în septembrie 2013. Institutul urmează să grupeze cercetători ai Universităţii din cadrul Facultăţilor de Chimie, Biologie, Geografie, Fizică, Economie şi de Administrare a Afacerilor, Matematică şi Informatică, Sociologie şi Psihologie.

Printre obiectivele proiectului se numără realizarea a mai mult de 100 de contracte de cercetare – dezvoltare pentru beneficiari din mediul economio-social, organizarea cel puţin din doi în doi ani a unor conferinţe ştiinţifice cu participare internaţională sau brevetarea de invenţii şi inovaţii la OSIM.

Ne puteți urmări și pe Google News