Centre de amintiri frumoase pentru bătrâni

Centre de amintiri frumoase pentru bătrâni

Persoanele cu vârste de peste 65 de ani din Bucureşti vor beneficia de şase centre de reminiscenţe, în cadrul unui proiect Phare ce valorează peste 370.000 de euro, precizează Mediafax.

Beneficiarii proiectului finalizat azi sunt, pe lângă persoanele de vârsta a treia, şi îngrijitorii formali ai acestora-persoanalul medical, paramedical, precum şi personalul auxiliar.

Directorul general de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 1, Dănuţ Fleacă, a precizat că în cele şase centre vor fi aplicate metode cu caracter inovator în scopul stimulării reminiscenţelor (aducerea aminte a momentelor plăcute din viaţă). Spaţiile sunt amenajate cu obiecte, fotografii sau alte lucruri care îi pot stimula pe bătrâni să aibă amintiri plăcute.

Proiectul a urmărit combaterea excluziunii, încurajarea includerii sociale şi stimularea persoanelor vârstnice instituţionalizate în centrele rezidenţiale ale DGASPC Sector 1.

Ideea acestui centru a venit în urma unei vizite efectuate la Londra de directorul DGASPC, care a constat că numărul unor astfel de centre de reminiscenţe în capitala Angliei este foarte ridicat.

Acesta a mai spus că instituţia pe care o reprezintă are în vedere şi dezvoltarea unor centre de zi destinate atât pensionarilor, cât şi bolnavilor de Alzheimer.

Centre de reminiscenţe mai există în sectorul 3 al Capitalei (două centre) şi în judeţele Cluj, Sibiu, Bacău şi Botoşani.

(16:05)

Ne puteți urmări și pe Google News