Celebrul bucătar Antonio Passarelli îşi deschide restaurant la Timişoara
- Georgeta Petrovici
- 17 decembrie 2011, 14:11
A gătit pentru Francis Ford Coppola şi toţi şefii de stat ai Romîniei, iar acum îşi deschide un nou restaurant, la Timişoara. Cel mai celebru italian din România, maestrul bucătar Antonio Passarelli, vedeta cu care face emisiune Dan Bittman, vrea să îi înveţe pe timişoreni să mănânce sănătos. Motto-ul lui: mâncarea saănătoasă este obligatoriu bună şi colorată.
Antonio Passarelli închiriază 900 mp în City Business Centre (CBC) Timişoara, cel mai mare şi modern complex de birouri de clasa A din vestul ţării. Celebrul bucătar italian va găti, începând cu luna ianuarie, în primul restaurant de tipul "sano e buono" care va putea deservi zilnic 1.200 de persoane. Restaurantul, care se va găsi la mezaninul celei de-a treia clădiri din complexul CBC, va avea o capacitate de 300 de locuri, a anunţat Passarelli.
"Sano e buono înseamnă natural şi gustos. Vom folosi în proporţie de peste 90% produse naturale, gătite natural, fără aditivi bazându-ne pe regulile şi principiile bucătăriei mediteraneene şi mai puţin pe produsele tradiţionale româneşti. Conceptul este nou pentru mediul de business timişorean. Am ţinut să deschidem acest restaurant în districtul de afaceri din Piaţa 700 pentru accesul la cei 5.000 de persoane care activează în zonă, dacă e să luăm în considerare toate companiile care îşi au sediul aici", explică Antonio Passarelli.
"Amantul gastronomiei", de 20 de ani în România
Antonio Passarelli a venit în România în urmă cu 20 de ani. Este cunoscut pentru participarea sa în emisiunea Dănuţ SRL de la TVR1, alături de Dan Bittman, dar şi pentru primul său restaurant deschis în centrul Timişoarei, "Al Duomo". Supranumindu-se "amantul gastronomiei", este implicat în diverse proiecte de promovare a bucătăriei sănătoase, italieneşti în colaborare cu Ambasada Italiei.