Actorul, care l-a jucat pe Creangă ca nimeni altul, spune că a se ocupa de albine, la ţară, e mai interesant decât să joace în teatru sau în telenovele. Dorel Vişan se pregăteşte să joace în „Poker”, noul film al lui Nicolaescu, după piesa lui Adrian Lusting. Actorul Dorel Vişan, în vârstă de 72 de ani, şi-a lansat în această săptămână cartea „Căutător de destine”, în care i se face un profil, în stil radiofonic, de către Puşa Roth. Actorul a jucat, în aproape 45 de ani de carieră, în peste 60 de filme şi a făcut peste 50 de roluri în teatru, în piese mari ale dramaturgiei universale, de la Molière la Shakespeare.
În film, este cunoscut în special pentru rolurile mari Păcală (1974), Iacob (1984), Tudor Bălosu („Moromeţii”, 1988), Creangă („Un bulgăre de humă”, 1989) senatorul Vârtosu din filmul lui Daneliuc („Senatorul melcilor”, 1995).
Angajat ani de-a rândul la Teatrul „Lucian Blaga” din Cluj, unde a jucat un Falstaff inegalabil în regia lui Victor Ioan Frunză, de aproape zece ani, Dorel Vişam nu a mai jucat în vreun spectacol, pentru că nu s-a mai simţit provocat, şi a refuzat să fie distribuit în telenovele, în care „actorii recită prost roluri şi mai proaste”.
El spune că teatrul românesc a intrat într-o fundătură, că am ajuns să ne batem joc de Shakespereare şi de Cehov, că cele „Trei surori” au ajuns să fie „trei borfete”, în viziunea unor regizori neconvenţionali. Profund dezamăgit şi de politică, Dorel Vişan preferă să scrie poezii, să facă film, să se ocupe de albine la ţară sau să îngrijească via.
Actorului-poet îi place să scrie pslami şi a semnat volumele „De vorbă cu Domnul”, „Vremea cireşelor amare”, „Păcate” şi „Psalmi”.
Dorel Vişan, care a mai jucat în ultima vreme în „Magnatul”, ”Ticăloşii” sau ”Cocoşul decapitat”, va începe să filmeze, în iunie, în noul film al lui Sergiu Nicolaescu, ”Poker”.
Până atunci, actorul pregăteşte un spectacol de Paşte, cu Grigore Leşe şi va recita, prin ţară, monologurile din teatrul lui Mihai Eminescu.
De ce nu mai jucaţi teatru de nişte ani buni? Nu mai vreau să intru în teatru. Nu mai joc teatru de aproape zece ani, de când am plecat de la Cluj din 2000. Nu mai lucrez, deşi mă mai duc la teatru. Tot teatrul românesc a căzut pe un drum înfundat. Nu prea mai ai ce vedea nici la Cluj, nici la Bucureşti. Nu mai există nici un control.
Aţi apărut totuşi într-o telenovelă, în 2007, în „Inimă de ţigan”. Am jucat în telenovela „Inimă de ţigan”, tot un rol de senator...Am făcut numai patru episoade, m-am oprit că toată lumea vorbea numai de asta şi acel rol nu mă reprezenta. Şi n-am vrut să mă confund cu acel rol. Eu vreau să rămân în memorie ca „Senatorul melcilor”, nu ca un altfel de senator. În telenovele, se spune prost un text prost pe de rost, nu se face actorie, nu există un conflict dramatic, nici actorie adevărat. Aş vrea să joc un rol adevărat, să duc eu un serial în spate, dar aş vrea să fie un rol bun, cu o intrigă de calitate...Visez...
Ce faceţi acum? V-aţi retras la ţară? Scriu, fac film. Tot timpul, în cariera mea, am încercat, şi în teatru şi în film, să mă menţin la o anumită cotă. Ceea ce mi se propune în teatru nu-mi dă bucurie. N-am mai fost provocat. Acum stau mai mult la ţară, mă ocup de albine la ţară, e mult mai interesant decât să joc în teatrul de azi. Mi-am tăiat via, am văzut cum lăcrima. Ce fac între timp? Merg şi la Cluj, vin la Bucureşti, când filmez. Mă uit la ceilalţi colegi cum se chinuie, mă uit la mizeria asta de politică din România. Nu m-a tentat politica. M-ar fi interesat în măsura în care aş fi putut face ceva pentru breasla mea. Am fost într-un partid, în PSD, dar se foloseau de numele meu... Am stat un an sau doi în partid. Am plecat. Dacă nu am nici un rost, de ce să stau acolo?
„Omul ca să poată lupta trebuie să se cunoască pe sine”
V-aţi întors la teatrul lui Eminescu. Cu ce v-au atins monologurile poetului ? Eu sunt singurul actor din România care recită monologurile din piesele de teatru ale lui Eminescu. Sunt geniale. Voi merge cu spectacole prin ţară pentru tineret, organizate de Pepino Popescu. Consider că un neam care nu-şi cunoaşte trecutul piere. Eminescu avea ideea unui teatru naţional. Monologurile lui Decebal şi Luca Arbore sunt geniale. Le-am recitat de câteva ori şi a înlemmnit sala. Sunt întrebări esenţiale în aceste monoluguri. Cine suntem noi, cine este Dumnezeu? Care este rostul nostru pe lume? Concluzia lui Eminescu este că omul ca să poată lupta trebuie să se cunoască pe sine. Trebuie să ne întoarcem la oameni mai mari şi la vremuri mai sfinte, trebuie să ne întoarcem la repere. Numai aşa se poate salva o perioadă în care „capul nu are minte şi ochii nu au vedere”.
„Am plâns în casa lui Creangă”
Ce a însemnat să-l jucaţi pe Creangă, în filmul lui Nicolae Mărgineanu din 1989? Eu sunt atât de legat de Ion Creangă, e un spirit genial, care, da, a rămas în sufletul meu, după filmul „Un bulgăre de humă”. Am fost de curând la mănăstirea Neamţ, cu Grigore Leşe. Şi am vrut neapărat să ajung şi la casa lui Creangă din Humuleşti. M-a podidit plânsul, când am păşit în pridvor... Am trăit, în viaţa mea, multe tragedii şi necazuri, dar niciodată n-am plâns. Acolo, la ţară, e o relaţie adâncă cu natura, care te întregeşte. Am fost foarte emoţionat. M-am regăsit mult în spiritul lui Creangă. Mi-era dor de Creangă...
Scrieţi psalmi... Da, după modelul psalmilor lui David, de la 151 în sus, am scris 50 de psalmi. Psalmul este o formă de manifestare a omului care îşi simte neputinţa. Este un paradox aici. Mi-a plăcut să urmez calea asta „cunoaşte-te pe tine însuţi”.
Povestiţi-mi despre familia dv. Am trei băieţi, sunt căsătoriţi, au copii. Toţi locuiesc la Cluj. Zona artisticului e o zonă grea, dacă nu eşti format pentru ea e foarte greu. Sunt un rac singuratic şi sensibil. Soţia mea a murit. În artă, trebuie să tai anumite lucruri şi să legi anumite lucruri. E ca într-o operaţie, se foloseşte o anumită tehnică. Căutările sunt mari, în artă, e o parte legată de sensiblitate, de omul interior. Actorul are trei elemente cu care lucrează, corpul, gura şi spiritul său. E o parte spirituală, de cunoaştere, în actorie.
„Sunt un om tragic”
În ce registru v-aţi regăsit cel mai mult, comic sau tragic? De la Tattuffe al lui Molière aţi ajuns la Woyzeck al lui Georg Büchner… Am fost căutat în registrul comic. M-am regăsit în registrul tragic. Eu însumi sunt un om tragic. Sensibilitatea face parte din program la un artist. Sensibilitatea te poartă spre forme tragice. Comicul face să acţioneze conştiinţe. La dramatic, ca şi la tragic, acţionează şi confuzia. În tragic, e şi o zonă de confuzie. În zona comicului e un conflict între ceea ce este şi ce-ar vrea să fie, în zona tragicului conflictul este în altă parte.
Vă descurcaţi cu banii? Da, mă descurc. Eu nu mă târguiesc. Asta sunt eu, nu-mi place. Banul este ceva te ajută şi nu trebuie să te copleşteşească, nu trebuie să te conducă, să fie un ochi al diavolului, trebuie să fie un mijloc şi nu un scop.
„Poţi să-ţi corectezi destinul prin gândire pozitivă”
Ce înseamă să fii căutător de destine? Un artist trebuie să lase semne. Dacă nu le poate lăsa înseamnă că nu şi-a găsit rostul. Eu am căutat să-mi împlinesc destinul toată viaţa. Născut la Tăuşeni, judeţul Cluj, am vrut să mă fac doctor chirug. Cred că aş fi fost un chirug bun, eram şi studios. Nu m-am dus însă la medicină, ci am dat la Politehnică. Nu am putut face faţă, nu ştiam matematică. Am renunţat, am făcut apoi un an de zile Dreptul fără frecvenţă. Am intrat şi în învăţământ ca profesor de educaţie fizică. Şi apoi am ajuns să fac teatru de amatori...Am dat la teatru şi am intrat la a doua încercare.
Omul poate să-şi depăşească destinul? Există un destin care ţine de celula fundamentală a individului. Nu poţi să-ţi depăşeşti destinul, dar poţi să-l corectezi prin înţelepciune şi prin gândire pozitivă. Gândirea pozitivă atrage fapte pozitive. Gândirea negativă atrage fapte negative. Pascal spunea că, dacă ar duce o viaţă morală şi dacă s-ar dovedi că nu există Dumnezeu, omul n-ar pierde nimic. Dumnezeu intervine prin atragerea faptelor pozitive. Asta este dumnezeirea din om. Noi îl căutăm pe Dumnezeu în afara noastră, aici greşim.
Se spune că omul sfinţeşte locul. Dumnezeu este în noi. Omul sfinţeşte locul dacă are sfinţenie. Relaţia cu Dumnezeu este să te uneşti cu Dumnezeu, dar să te uneşti mai întâi cu tine însuţi. Dacă continui lucrarea din tine însuţi, te îndumnezeişti. Armonia se creează prin conflict, partea bună se află în conflict cu partea rea şi trebuie să câştige partea bună. Trebuie să renunţi la tentaţia răului.
Ce modele aţi avut în şcoala de teatru? Am avut profesori valoroşi şi adevăraţi, în primul rând pe Dem Loghin, dar am învaţat teatru şi de la Dem Rădulescu - Bibanul a fost mai întâi asistent şi apoi a devenit profesor. M-am pregătit cu Finteşteanu. I-am prins şi pe maestrul Beligan, pe Moni Ghelerter, pe Alexandru Finţi. Unii căutau căi de ocolire a ideologiei comuniste. Nu pot să-i uit nici pe maestrul Calboreanu, pe Birlic. Sunt o generaţie care au făcut teatru adevărat. "Şi acum totul se măsoară în boi"
Care ar fi pierderea esenţială în prezentul teatrului? Acum, s-a pierdut folosinţa sufletului. Un artist, care nu are sufletul instruit în legile teatrului scrise şi nescrise, e pierdut. Teatrul e o exersare a unei vocaţii care porneşte din interior. Consider teatrul un apostolat. Artiştii mari de altădată nu se pensionau. Actorii mari aveau pe vremuri un salariu de 22.000 de lei, iar o pereche de boi costa de 15.000 de lei. Atunci totul se măsura altfel, se măsura în boi la propriu. Şi acum totul se măsoară în boi, dar în altfel de boi.... Artiştii puteau pleca la Paris atunci, îşi permiteau să vadă pulsul teatrului european. S-a stricat fundaţia formării actorului şi nu s-a pus una mai bună în loc. Acum se vorbeşte despre arta actorului total, a actorului care joacă în spaţii necovenţionale. Ce înseamnă însă spaţiu necovenţional? Teatrul e teatru în orice spaţiu. Teatrul e o convenţie... În toate ţările din lume, cel care dă banii controlează ce s-a făcut cu ei. La noi nu se mai întâmplă asta. S-a făcut din „Trei surori” trei borfete...
Care ar fi misiunea teatrului după dv.? Teatrul trebuie să fie dialog între oameni şi să aducă în discuţie omul cu toate necazurile lui. „Teatrul e un lăcaş de muze, prin el moravuri îndreptaţi”, aşa cum a spus Ienăchiţă Văcărescu. Prin teatru se emit mesaje, omul trebuie să rămână cu un gând bun după un spectacol de teatru. Marii filosofi ai lumii şi tragicii greci spuneau că teatrul este un fel de agora, unde oamenii se înţelepţesc.
„Moral se ridică acum un imn viciului”
Poate fi inventat ceva nou în teatru? Nu putem să-l anihilăm pe Shakespeare. Regizorii trebuie să fie nişte animatori, să-i formeze pe actori, să-i pună pe actori la scormonit în sufletul omului. Teatrul este pâinea şi sarea cunoaşterii, aşa cum Evanghelia este pâinea şi cunoaşterea lui Dumnezeu. Teatrul este la rându-i un fel de pom al cunoaşterii şi, spre deosebire de cel care ne-a tentat în păcat, de aici putem lua fructe. Nu putem face ce nu s-a mai făcut. N-ai ce să mai faci ceva nou. Totul s-a făcut în lume, trebuie să facem totul măcar la valoarea care a fost făcut. Unele spectacole au lăsat urme cu adevărat, au mobilizat sufletul unor generaţii. Moral se ridică acum un imn viciului. Au răsărit şcoli de teatru ca ciupercile, care distrug concurenţa. În primul rând nu se mai pot alege talentele. Am fost şi eu profesor, am scos două generaţii de actori la Oradea. A trebuit să renunţ....Am fost foarte dezamăgit de sistemul nostru de învăţământ.
V-aţi ales pentru lucrarea de doctorat tema Falstaff... M-a impresionat puterea lui Shakespeare de a înţelege omul. Din cauza asta, el durează de cinci sute de ani. El a scris tot ce se putea scrie despre om, el cunoştea bolile omului cu o pregătire de profesor universitar. În medicină, la vremea lui se ştia tot. Nu se pot schimba ideile lui Shakespeare. Acum se dă la o parte fundaţia şi se pune în loc un foc de paie. Falstaff, pe care l-am jucat cu un succes imens la Cluj, în regia lui Victor ioan Frunză, conţine tot tragi-comicul umanului. El conţine tot ce poate face un om, pe drumul de la sublim la mizerabil, depinde spre ce zonă se îndreaptă.
Dorel Vişan în Senatorul Melcilor:
Dorel Vişan în Cel mai iubit dintre pământeni:
