Cele mai păcătoase 10 oraşe ale lumii

Cele mai păcătoase 10 oraşe ale lumii

Oraşe unde viciul este la el acasă au existat dintotdeauna, cele mai cunoscute în acest sens fiind Sodoma şi Gomora. Lor li s-a adăugat, de-a lungul istoriei, Roma, vestită pentru orgii şi luptele gladiatorilor, sau Shanghai, unde puteai pluti pe valuri de alcool, droguri şi sex zile în şir.

În vremurile moderne, sunt mult mai numeroase oraşele care îşi revendică renumele de „leagăn al păcatului”. O ierarhie publicată de askmen.com şi realizată în funcţie de anumite criterii ne prezintă primele 10 oraşe păcătoase ale lumii.

Acestea s-au remarcat fie ca oraşe ale cazinourilor, fie prin nivelul crescut al diferitelor vicii-sex, alcoolism, dependenţă de droguri-sau chiar prin numărul mare de locuitori petrecăreţi.

10. Berlin, Germania

Este cunoscut drept oraşul fetişurilor, rai al sexului, al spectacolelor burleşti şi prima metropolă care a avut un muzeu dedicat pornografiei.

9. Macau, China

Este considerat Las Vegasul Asiei. Aflat în sudul ţării, oraşul a contribuit semnificativ la îmbogăţirea bugetului Chinei, după ce guvernul  de la Beijing a decis să legalizeze jocurile de noroc. Macau are un număr de 26 de cazinouri, întinse pe o suprafaţă de 11 mile pătrate.

8. Manama, Bahrain

Oază a petrecerilor în Orientul Mijlociu, Manama este vestit şi ca patrie a celor care, fiind certaţi cu legea, s-au refugiat din ţara natală. Aici au parte de cele mai frumoase femei (deşi prostituţia este ilegală, ea este practicată la scară largă), de cele mai bune cazinouri şi cele mai sofisticate cluburi din întreaga Asie.

7. New Orleans, Louisiana Este oraş al păcatului a cărui tradiţie are rădăcini în secolul al XIX-lea. Amestec de muzică underground, prostituţie, mâncare franţuzească şi hedonism, aşa poate fi caracterizată una dintre cele mai „libere” metropole ale lumii.

6. Moscova, Rusia

Deşi pare greu de crezut, având în vedere că nu a trecut nici jumătate de secol de la ridicarea vălului sovietic, Moscova se apropie de podiumul celor mai păcătoase oraşe ale lumii. Aici pot fi găsite toate tipurile de cluburi de noapte – de la hardcore la techno, rock şi trance. Iar asul din mânecă este, fără urmă de îndoială, vodca cea mai bună din lume.

5. Rio de Janeiro, Brazil

Oraş al celui mai mare şi mai vestit carnaval; era imposibil ca viciul să ocolească Rio de Janeiro. Frumuseţea braziliencelor a devenit deja proverbială. Gisele Bundchen, Alessandra Ambrosio şi Adriana Lima sunt numai câteva dintre frumoasele care se află în fruntea listei celor mai bine cotate top modele.

4. Las Vegas, SUA

Este raiul oricărui păcătos. Aici poţi juca la ruletă sau poţi paria 24 din 24 de ore, iar prostituţia, deşi ilegală, este practicată sub forma „serviciilor de escortă”. Alte vicii la ordinea zilei în Las Vegas sunt accesul neîngrădit la alcool şi showrile sexuale din cele  mai renumite cazinouri.

Ţi-ai dorit vreodată un Uzzi sau un pistol? Nicio problemă. Ţi le poţi achiziţiona din orice magazin de arme, doar prezentând permisul de conducere.

3. Amsterdam, Olanda

Capitala Olandei şi a consumatorilor de droguri, Amsterdamul are zeci de cafenele sau baruri de unde pot fi procurate, fără probleme, marijuana şi haşiş. Metropola este renumită şi pentru cartierul felinarelor roşii, unde prostituatele sunt expuse precum manechinele în vitrinele marilor magazine.

Cel mai important amănunt: "TOTUL ESTE LEGAL".

2. Tijuana, Mexico

Considerat cel mai aglomerat oraş de frontieră din lume, Tijuana a decis să scadă limita de vârstă pentru consumul de alcool, de la 21 la 18 ani. De asemenea, prostituţia a fost legalizată şi, pentru practicarea ei, a fost creată o zonă specială, asemenea celei din Amsterdam. Oraşul a câştigat locul al II-lea al clasamentului şi pentru că este destinaţia favorită a tinerilor americani amatori de senzaţii tari.

Cu toate acestea, comparativ cu celelalte oraşe care alcătuiesc topul, în Tijuana poliţia este extrem de activă.

1.Pattaya, Thailanda

Sexul este activitatea numărul 1 din Pattaya. Denumirea aestei practici vechi de când lumea primeşte chiar o conotaţie surprinzătoare. În Pattaya, „sexul” se confundă cu „divertismentul”.  Şi, dacă te-ai săturat de iubire pe bani, te poţi relaxa privind partide înflăcărate de box tailandez. Oraşul este situat la mal de mare, aşa că oricine doreşte se poate odihni într-un hamac direct pe plajă. Oraşul thailandez a fost votat cel mai păcătos oraş al lumii şi pentru că aici sunt cuprinse crâmpeie din fiecare dintre cele nouă tovarăşe din top.

Ne puteți urmări și pe Google News