Preţul mediu al locuinţelor a continuat să scadă şi în luna octombrie, coborând la 1.070 euro/metrul pătrat util, acesta cel mai mic preţ înregistrat în ultimii doi ani şi jumătate pentru segmentul rezidenţial.
Faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când preţul mediu era de 1.239 euro/metrul pătrat util, locuinţele s-au ieftinit cu peste 13% în octombrie 2010.
Cele mai puternice ieftiniri au avut loc în Ploieşti, unde proprietarii au redus preţurile, în medie, cu 3,6%. De asemenea, scăderi ale preţurilor, de 3%, s-au înregistrat şi în Cluj-Napoca şi Iaşi, potrivit datelor publicate de portalul imobiliare.ro.
Şi proprietarii din Timişoara, Braşov şi Bucureşti şi-au mai redus pretenţiile.
Deşi zone centrale din Constanţa sunt afectate puternic de alunecările de teren, preţurile locuinţelor de la malul mării au înregistrat un salt de 1,1% în luna septembrie.