Cel mai mare desen pe asfalt

Cel mai mare desen pe asfalt

Circa 2.000 de copii clujeni au decis să sărbătorească ziua de ieri prin depăşirea unui record mondial: cel mai mare desen pe asfalt.

Reprezentanţii Fundaţiei Române pentru Copii, Comunitate şi Familie (FRCCF) în colaborare cu Primăria Cluj- Napoca i-au mobilizat pe copii să realizeze un desen, pe tema „Zâmbet de copil“, lung de 1,2 kilometri şi lat de 6 metri, respectiv un total de peste 7.000 de metri pătrati. Recordul iniţial consemnat de Guinness Book a fost realizat în Olanda şi a măsurat 5.612 de metri pătraţi.

Elevii Liceului de Arte „Romulus Ladea“, din Cluj-Napoca, au realizat contururile unui tren cu locomotivă care trage 60 de vagoane. Copii prezenţi au venit de la toate şcolile din oraş, inclusiv de la casele de copii sau de la şcolile de copii cu diferite dizabilităţi. Organizatorii au pus la dispoziţia copiilor peste 8.000 de cutii cu cretă colorată. Măsurarea oficială a suprafeţ ei desenate este făcută din avion de către un topometrist autorizat.

„Pentru a avea fotografii cât mai reuşite am folosit un avion care a survolat în permanenţă locul unde se fac desenele“, a spus Camelia Mateş, director de imagine al FRCCF. Fotografiile vor fi trimise la Guinness Book pentru certificare şi omologare

Ne puteți urmări și pe Google News