Echipa naţională de rugby a României s-a reunit în vederea dificilei partide cu Rusia, de sâmbătă, 26 februarie, din cadrul Cupei Europene a naţiunilor. Meciul România - Rusia se joacă de la ora 16:00, pe stadionul "Arcul de Triumf" din Bucureşti.
Naţionala de rugby a României e cantonată la Otopeni, iar antrenamentele sunt efectuate pe terenul sintetic de la Izvorani.
Pentru meciul cu Rusia, revin, în linia I a echipei României, Mihăiţă Lazăr şi Andrei Rădoi, iar în linia a doua Sorin Socol. Noutăţile sunt Vasile Mariscariu (Bobigny), mijlocasul la grămadă Lucian Sârbu. Aripile Cătălin Fercu şi Mădălin Lemnaru s-au refăcut şi vor fi şi ei prezenţi în cantonamentul naţionalei.
Două dintre antrenamentele conduse de Romeo Gontineac vor constitui material didactic pentru cursanţii Academiei de Rugby, care vor avea ocazia să stea de vorbă cu "stejarii".
Lotul României: Pilieri: Vasile Mariscariu (Bobigny), Petru Tamba (Dinamo), Cezar Popescu (Macon), Mihăiţă Lazăr (Aix En Provence), Nicolae Nere (Steaua), Taloneri: Bogdan Zebega (Steaua), Andrei Rădoi (Baia Mare) Linia a II-a: Sorin Socol (Lourdes), Cristian Petre (Saint Etienne), Valentin Popârlan (CSM Bucuresti), Marian Drenceanu (Timisoara) Linia a III-a: Stelian Burcea (Timisoara), Viorel Lucaci (Steaua), Daniel Ianus (Steaua), Mihai Macovei (Baia Mare), Ovidiu Toniţa (Perpignan), Daniel Carpo (Constanta) Mijlocaşi la gramadă: Lucian Sârbu (Millau), Valentin Calafeteanu (Timişoara), Florin Surugiu (CSM Bucureşti) Mijlocaşi la deschidere: Dănuţ Dumbravă (Steaua), Gabriel Conache (Timişoara) Centrii: Csaba Gal (Baia Mare), Constantin Gheară (Constanţa), Robert Dascălu (Steaua), Ionel Cazan (Steaua) Aripi: Cătălin Fercu (Timişoara), Marian Apostol (Constanţa), Mădălin Lemnaru (Timişoara), Cătălin Nicolae (Constanţa) Fundasi: Iulian Dumitraş (Lourdes), Florin Vlaicu (Steaua)