Ce s-a întâmplat cu piața gazelor din România

Ce s-a întâmplat cu piața gazelor din RomâniaGaze naturale. Sursa foto: SA Energocom

În ultimii cinci ani, prețul gazelor pe piața spot din România a depășit piața europeană, în aproximativ jumătate din timp, economisindu-se astfel 215 milioane de euro, conform Asociației Energia Inteligentă. Aceasta subliniază importanța pieței liberalizate a gazelor pentru transparența prețurilor și concurență între sursele de energie.

Piața de gaze din România a asigurat continuitatea livrării

„Analizând evoluţia preţului gazelor naturale stabilit pe bursa de gaze din România şi pe cea mai reprezentativă piaţă din Europa (TTF Olanda), se poate observa că deşi au existat nenumărate intervenţii în piaţa de gaze naturale din România, aceasta a funcţionat şi a asigurat siguranţa continuităţii livrării gazelor naturale la consumatorul final.

Există numeroase voci care arată că în «România nu are cum să existe o piaţă de gaze deoarece sunt doar 7 producători de gaze», dar cea mai concludentă dovadă a funcţionării pieţei de gaze este continuitatea livrării gazelor la consumatori atunci când cererea a fost mai mare decât sursele de gaze”, se prezintă în analiză.

Piața a asigurat acoperirea cererii prin achiziționarea de gaze cu o zi înainte sau în ziua în care cererea a depășit sursele disponibile.

Chisăliţă: Piața de gaze din România a contribuit la economie

Dumitru Chisăliţă, președintele AEI, a subliniat necesitatea de a depăși vechea retorică a României ca „insulă energetică” și de a recunoaște interconectarea fizică și comercială actuală. Acesta afirmă că piețele de gaze naturale sunt globale, iar Europa beneficiază de prețurile stabilite pe Bursa TTF Olanda. Această piață joacă un rol esențial în aprovizionarea cu gaz a Europei și a României.

El a explicat că, de-a lungul timpului, prețul gazelor pe piața SPOT din România a fost mai mic decât în Europa în anumite perioade și invers, aceste variații fiind determinate de fluctuațiile cererii și ofertei, dar și de factorii specifici care influențează piața locală a gazelor.

„Funcţionarea pieţei româneşti se evidenţiază chiar şi la momentul manipulării pieţei de gaze. Analizând diferenţa stabilită între preţul gazelor SPOT din România şi Europa de Vest se observă că funcţionarea pieţei de gaze şi utilizarea cotaţiilor BRM a determinat o economie a României de 215 milioane de euro în ultimii 5 ani”, a specificat acesta.

Tiraspol, gaz UE

Sursa foto: Reuters

Chisăliţă: Piața de gaze interconectată și transparentă asigură prețuri corecte

El susține că o piață a gazelor bine interconectată, eficientă și transparentă, care permite stabilirea corectă a prețurilor pentru diverse surse de energie interne și internaționale, alături de soluții inteligente pentru gestionarea cererii și un cadru legislativ stabil, va asigura aprovizionarea continuă cu gaze la prețuri corecte.

„S-a dovedit că un plafon de preţ nu scade preţul de piaţă globală al energiei (UE a plafonat preţul în perioada 2022 - 2025), dar poate crea presiune în creşterea preţurilor şi o volatilitate crescută a preţurilor în Europa”, a susținut Chisăliţă.

Dacă prețul gazului este fixat sub valoarea de piață, Europa va pierde competitivitatea necesară pentru a atrage livrări de GNL, ceea ce ar pune în pericol securitatea aprovizionării pe termen scurt.

Prețurile reglementate pot afecta investițiile pe termen lung

Potrivit analizei Rystad Energy, până la 5 februarie 2025, Europa a semnat doar 26% din contractele necesare pentru aprovizionarea cu GNL până în 2040, cu 31 de acorduri ce totalizează 649 miliarde mc, în contrast cu Asia, care a încheiat 117 contracte pentru 1,351 miliarde mc.

De asemenea, stabilirea unor prețuri reglementate ar putea avea un impact negativ asupra investițiilor pe termen lung în infrastructura necesară pentru extracția și transportul energiei.