Ce nu pot face colegiile şi liceele care organizează Bacalaureatul

Ce nu pot face colegiile şi liceele care organizează Bacalaureatul

Colegiile şi liceele care organizează Bacalaureatul nu pot organiza admitere în clasa a V-a, potrivit unei adrese oficiale publicată de educaţieprivată.ro.

Documentul a fost trimis de la Ministerul Educaţiei către toate inspectoratele, potrivit sursei citate.

„Unitățile de învățământ care organizează și desfășoară proba de admitere în clasa a V-a nu pot fi centre de evaluare pentru examenul național de Bacalaureat 2020”, se arată în adresa ministerului.

Informaţia apare în contextul în care anul acesta Bacalaureatul se organizează în aproape fiecare liceu, iar acolo unde sunt mulţi elevi, este posibil ca o parte dintre elevi să fie duşi în şcoli din vecinătate pentru a susţine examenul, fiind impuse măsuri speciale de distanţare, cu un număr limitat de elevi în clase.

Ne puteți urmări și pe Google News

Probele scrise de la Bacalaureat au loc în perioada 22-26 iunie, dar oficial încă nu a fost publicat calendarul examenului.

Potrivit documentului semnat de secretarul de stat Rodica-Luminița Barcari, perioada de susținere a probelor pentru admiterea în clasa a V-a, în vederea realizării noilor formațiuni de studiu pentru anul școlar 2020-2021, este 26-30 iunie 2020.