Premianta Dăncilă. Cum o laudă PSD Teleorman pe șefa partidului

Premianta Dăncilă. Cum o laudă PSD Teleorman pe șefa partidului

Colegii de partid din Teleorman o laudă şi se mândresc totodată cu reuşitele fostului premier Dăncilă de pe vremea când era studentă.

Viorica Dăncilă a terminat Facultatea Forajul Sondelor și Exploatarea Zăcămintelor de Petrol și Gaz Ploiești. Fostul premier a absolvit cu nota 9 la examenul de licență.

PSD Teleorman o laudă pe Dăncilă pentru faptul că ar fi obținut nota 9 la examenul de licență în anul 1988

"Poți conduce corect o țară, numai dacă îi cunoști potențialul și mai ales "mecanismul". Viorica Dancilă a absolvit în anul 1988 Facultatea Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Petrol şi Gaze Ploiești cu nota 9 la examenul de licență. Puțini știu că, în anii 80, la acestă facultate absolveau doar 200 de studenți din 500 care promovau examenul de admitere" se arată în postarea d epe social media.

"În profesia de inginer, se spune că un gram de practică valorează cât un kilogram de teorie. După o guvernare PSD, condusă de Viorica Dăncilă, care a conturat o direcție de stabilitate și predictibilitate, bazată pe creștere economică, guvernul și candidatul PNL vin în fața românilor fără proiecte reale pentru România și oferă, ca substitut, discreditarea oponentei lui Klaus Iohannis în cursa pentru prezidențiale. Românii merită DEZBATERE", a mai scris PSD Teleorman pe contul oficial de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News